Liga 2

Trosniţi

Articol de Marius Tuhuţ  —  vineri, 13 noiembrie 2009

Clujenii şi-au pierdut principalul marcator, pe brazilianul Machado, care a fost suspendat pînă la finalul turului pentru bătaia cu Luţu

Atacantul Gabriel Machado a fost eliminat în minutul 77 al restanţei de săptămîna trecută de la Petroşani, după ce s-a luat la bătaie cu mijlocaşul Jiului, Ionuţ Luţu. Nimeni nu prevedea însă urmările cartonaşului roşu. Decizia, şocantă pentru "studenţi", a Comisiei de Disciplină a FRF a venit ieri: 5 etape de suspendare şi o amendă de 2.000 de lei.

"Este mult prea drastică această pedeapsă. Mi se pare absurd ţinînd cont că doar s-au îmbrîncit mai brutal", a comentat tehnicianul "şepcilor roşii", Cristi Dulca. Ca o comparaţie, atacantul Astrei Ploieşti, Liviu Ganea, care l-a lovit cu bestialitate pe jucătorul Ceahlăului, Liviu Cebotaru, şi portarul CFR-ului, Nuno Claro, care a avut o intrare criminală la prahoveanul Georgian Păun, au primit fiecare doar 3 etape de suspendare.

Machado şi-a ispăşit deja o etapă de suspendare, cu Mureşul Deva, iar dacă la apel pedeapsa nu-i va fi redusă, el va rata tot restul turului. Dulca nu poate conta astfel pe cel mai bun marcator al Universităţii din acest sezon, în confruntările cu contracandidatele la promovare, FCM Tg. Mureş, FC Argeş şi CS Otopeni, dar nici în partida cu Minerul Lupeni din ultima etapă a turului de campionat.

Iertaţi de Dulca
Mijlocaşii Robert Iacob şi Adrian Popa au prins lotul pentru meciul cu FCM Tg. Mureş. Mai mult, cei doi ar putea începe partida încă din primul minut, avînd în vedere că Cojocnean este accidentat, iar Dolha acuză şi el uşoare dureri la spate. Robert Iacob nu a fost inclus în lot în ultimele 3 etape pentru indolenţă, iar Popa nu a prins lotul cu Mureşul Deva, deoarece şi-a exprimat pe banca de rezervă la Petroşani nemulţumirea că nu joacă. "Nu am nimic personal cu nimeni. Nu voi avea niciodată conflicte cu jucătorii şi nici ei nu pot avea conflicte cu mine. La mine va juca doar cine merită", a spus Cristi Dulca.

"Să nu pierdem"
Clujenii se mulţumesc şi cu un rezultat de egalitate în deplasarea de la Tg. Mureş. "Mergem să ne vindem scump pielea. E important să nu pierdem. Un egal este un rezultat bun. Rămînem în lupta pentru promovare. Mai avem 4 meciuri din tur în care îmi doresc cît mai multe puncte. Toate punctele m-ar mulţumi dacă se poate", a menţionat Dulca, care nu poate conta la Tg. Mureş pe Huvos, probleme la inghinali, Cojocnean, disjuncţie la umăr şi Bucşă, slăbit după o răceală.

"E strigător la cer. Ganea de la Astra a luat doar 3 etape şi noi, care ne-am împins am luat 5. Am greşit şi noi la nervi, dar e mult prea mult 5 etape. O să facem recurs şi sper să scăpăm mai ieftin"
Ionuţ Luţu, mijlocaş Jiul Petroşani

7 goluri a marcat Machado pentru "U" în acest sezon fiind cel mai bun marcator al clujenilor în acest sezon

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.