Antrenorul lui Ankaragucu, Hikmet Karaman, mărturiseşte că nu a mai fost plătit de 5 luni de club şi dezvăluie că jucătorilor li s-a interzis să se prezinte la antrenamentul de miercuri al echipei.
"Nu am primit nici un ban în acest sezon, iar de 5 luni nu mi-am primit nici măcar salariul. Nu am discutat cu nici un oficial al clubului, aştept să văd ce urmează să se întîmple. După meciul de campionat cu Kasimpasa, s-a întîmplat un lucru ciudat. Programasem o şedinţă de pregătire a doua zi la ora 11:00, dar cînd am venit la antrenament nu era nici un doctor, nici un maseur, nimic.
Cîţiva dintre jucători au venit, au văzut despre ce e vorba şi au plecat imediat. Li s-a spus că antrenamentul a fost amînat pentru ora 6:00, apoi li s-a comunicat că nu mai trebuie să vină. Federaţia Turcă trebuie să vadă asta, nu ar trebui să fim confruntaţi cu astfel de evenimente oriunde am antrena", a spus Karaman.
Recent, şi vedeta lui Ankaragucu, Darius Vassell, a avut probleme, fiind evacuat din hotelul în care era cazat din cauză că oficialii clubului au uitat să.i plătească factura.
International • Campionate • ANKARAGUCU - GALATASARAY 3-0
Ce-l aşteaptă pe Hagi? » Ankaragucu nu şi-a plătit antrenorul de 5 luni şi a anulat antrenamentele!
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 13 noiembrie 2009
{{text}}