Fotbal   •   Liga 1   •   RAPIDISTI.RO

Somn = victorii

Lazăr (stînga) și Spadacio

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Fotbaliştii i-au spus lui Manea că antrenamentele matinale ale lui Hizo i-au stors. Noul "principal" îi lasă să doarmă pînă mai tîrziu





Rapidiştii pot dormi liniştiţi pînă la 10:00. E ora la care Viorel Hizo le cerea să fie deja pe teren. "Ne trezeam la 8:00 ca să ajungem la timp la baza de pregătire. De aceea eram permanent obosiţi!", i-au explicat jucătorii lui Nicolae Manea.



Fostul director tehnic a schimbat foaia: antrenamentele se desfăşoară acum doar după-amiaza şi seara, pentru ca echipa să fie suficient de odihnită.



Cantonamente mai lungi

Manea a anunţat deja în Gazetă că "vreau să profit de pauza asta provocată de amicalul "naţionalei" cu Polonia şi să repar ce s-a stricat înaintea mea, să remediez problemele fizice ale fotbaliştilor!".



Antrenorul a făcut un tîrg cu jucătorii: "Vă las să dormiţi pînă mai tîrziu, dar înaintea meciurilor importante, intraţi în cantonament cu două zile mai devreme, nu doar cu o zi, cum făceaţi pînă acum!".



Le-a rupt spatele

Noul staff a schimbat şi conţinutul antrenamentelor. "Nu mai faceţi toţi aceleaşi exerciţii, fiecare va lucra separat, în funcţie de ce probleme are" au fost anunţaţi jucătorii.



Decizia a venit ca urmare a deselor dureri de spate de care s-au plîns rapidiştii. Şefii bănuiesc că exerciţiile intense la sala de forţă le-au creat aceste probleme lui Herea, Bozovici ori Cesinha.





6 accidentaţi a avut Rapid de la începutul campionatului. Fiecare dintre ei a ratat cel puţin un meci din cauza problemelor de sănătate





FLASH



Iar discuţii cu Iordache


Rapid l-a ratat pe Ilie Iordache (24 de ani) în vară, cînd mijlocaşul stînga a semnat cu AEK Atena, dar îl vrea iar acum, sub formă de împrumut. Agentul fotbalistului e Florin Manea, fiul antrenorului din Giuleşti, şi încearcă să-i convingă pe greci să-l lase pe Iordache gratis în România pentru retur.



Cesinha: "Minciuni!"

Ameninţat cu amendă, Cesinha a reacţionat: "Nu e adevărat ce a spus preşedintele Taban, că nu ar şti care e situaţia mea. Oamenii de la Rapid sînt informaţi exact, au toate datele, nu m-au pierdut prin Portugalia. Voi demonstra cu acte că am dreptate atunci cînd revin în România. Şi o să mă întorc curînd!".



Se dă lovit?

Ricardo Fernandes nu a mai jucat nici un minut de la meciul cu Steaua, cînd a ieşit în prima repriză, şi surse din club susţin că portughezul e bănuit de şefi şi de colegi că s-ar da lovit! "E supărat că a fost dat afară din casă la un moment dat, nu-i convine nici că-şi ia banii cu întîrziere", cred colegii stoperului în vîrstă de 31 de ani.



Ultimele noutăți

- Bozovici a împlinit ieri 28 de ani, dar a avut parte de o veste proastă. Selecţionerul Muntenegrului, Zoran Filipovici, nu îl va folosi miercuri, contra Belarusului, din cauza unei accidentări.

- După Casa Poporului, Manea le-a stabilit jucătorilor alt itinerariu: "Săptămîna viitoare mergem la Operă, să ne limpezim creierele înaintea meciului cu Gaz Metan!".

- Doar 36 la sută dintre suporteri văd trupa lui Manea capabilă să cîştige campionatul, într-un sondaj de pe rapidisti.ro. 39 la sută cred că vişiniii vor prinde, mai degrabă, un loc de Europa League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.