"Cocoşii" joacă pe un stadion devenit o emblemă a rezistenţei irlandeze faţă de britanici
Prezentă mereu la turneele finale din 1996 încoace, Franţa nu îşi joacă participarea la viitorul Mondial pe un stadion oarecare. "Croke Park", locul unde se dispută turul "barajului" cu Irlanda, poartă pe ziduri pecetea istoriei. Una dureroasă.
Pe 21 noiembrie 1920, în plin război de independenţă a irlandezilor faţă de Anglia, o divizie paramilitară a poliţiei britanice a organizat o acţiune de răzbunare după ce IRA îi executase mai mulţi agenţi. Scenariul ales a fost "Croke Park". În timp ce avea loc meciul Dublin - Tipperary, în faţa a 15.000 de spectatori, soldaţii Reginei au pătruns cu forţa în arenă şi au tras în neştire. Bilanţul însîngerat: 14 morţi şi 65 de răniţi. Printre victime s-a numărat şi un fotbalist, Michael Hogan, căpitanul oaspeţilor, al cărui nume îl poartă acum una dintre tribune.
De atunci, "Croke Park" a devenit unul dintre simbolurile rezistenţei irlandeze, unde jocurile inventate de englezi (fotbal, rugby, cricket) au fost interzise pînă în 2007. Aici, francezii trebuie să facă faţă mîndrilor "verzi" pregătiţi de Trapattoni, dar şi a peste 80.000 de fani absolut fantastici.
"Henry şi colegii lui vor intra în Infern. Pe acest stadion există o puternică legătură între public şi jucătorii săi", au fost avertizaţi "cocoşii" lui Domenech, care ştiu ce-i aşteaptă. "Vom încerca să nu fim deloc inhibaţi", a zis Govou, completat de Abidal: "Irlandezul e provocator, dar francezul este inteligent".
11 partide oficiale au disputat irlandezii pe "Croke Park", înregistrînd 5 victorii şi 6 remize
International • Preliminarii CM 2010 • "BARAJE" ÎN EUROPA » IRLANDA - FRANȚA (22:00, Eurosport în direct)
În infern
Domenech discută cu Henry
Articol de Constantin Popescu — sâmbătă, 14 noiembrie 2009
{{text}}