International   •   Campionate   •   OFERTĂ PENTRU “REGE”

Ender Yurtguven: "Îl vrem cu orice preţ!"

Ender Yurtguven
Ender Yurtguven

Articol de Cătălin Gheorghiu, Ionuţ Petrişor   —  sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Reprezentanţii lui Ankaragucu au sosit aseară în Bucureşti şi speră să-l convingă pe Hagi (44 de ani) să revină în antrenorat după o pauză de doi ani





Hagi din nou pe bancă? O idee care prinde contur pe zi ce trece. Ender Yurtguven, managerul general al lui Ankaragucu şi Cenk Karayel, mîna dreaptă a acestuia, au sosit aseară la Bucureşti şi speră că îl vor convinge pe Hagi să vină la Ankara.



"Hagi este un nume foarte mare în Turcia, este iubit, ar fi ceva senzaţional dacă l-am convinge. Cred că sînt 70% şanse ca el să accepte!', a spus Ender Yurtguven, care a adăugat: "Nu contează că Gică nu a mai antrenat de doi ani, a fost un foarte mare fotbalist şi conducerea clubului îl vede ca pe o soluţie foarte bună!".



Azi negociază

Cel mai probabil, cele două părţi se vor întîlni astăzi la negocieri. "Vom discuta, noi sîntem încîntaţi de idee şi sperăm ca şi Hagi să accepte. Dacă nu se va întîmpla acest lucru, mai avem şi alte soluţii!", a declarat managerul general al lui Ankaragucu.  



Mathaus e "rezervă"

Pentru a-l putea convinge pe fostul tehnician al Stelei, primarul oraşului Ankara, Melih Gokcek, l-a sunat personal pe Hagi şi i-a transmis că îl doreşte la cîrma echipei. În cazul în care fostul internaţional român va refuza oferta turcilor, cele mai mari şanse să ajungă pe banca lui Ankaragucu le are germanul Lothar Matteus.





1,2 milioane de euro este suma pe care şefii lui Ankaragucu sînt dispuşi să i-o ofere pentru un sezon lui Hagi



12 este locul ocupat de Ankaraguku în campionatul Turciei, după 12 etape

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.