International   •   Campionate   •   REAL MADRID

Pellegrini: "Nu mă afectează presiunea, nu am compromis nici un obiectiv"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Antrenorul lui Real Madrid, Manuel Pellegrini, a declarat că nu este suprins de faptul că media spaniolă îl contestă tot mai vehement în ultima perioadă şi spune că echipa sa este capabilă să cucerească trofee majore în actualul sezon, informează, sâmbătă, cotidianul Marca.



"Ştiam că la Madrid antrenorii sunt supuşi întotdeauna unei presiuni mari, dar acest lucru nu mă afectează deloc. Am trăit cinci ani la Villarreal şi am văzut ce s-a întâmplat cu toţi tehnicieni Realului în acea perioadă. Fie că ei s-au numit Capello sau Schuster şi chiar dacă au câştigat titlul în Primera Division, nu au scăpat de criticile presei, care este extrem de pretenţioasă cu tot ce se întâmplă la acest club. Avantajul meu este că nu citesc niciodată ce scriu ziarele de sport despre mine", a spus tehnicianul chilian al grupării madrilene.



Pellegrini consideră că echipa sa a avut un start destul de reuşit de sezon, în contextul în care la Real au venit multe nume noi înainte de startul stagiunii, şi crede că vicecampioana Spaniei poate câştiga trofee importante la finele campaniei curente: "Pe zi ce trece, echipa devine tot mai omogenă, ceea ce mă bucură foarte mult. Obiectivele noastre nu sunt nici pe departe compromise. În campionat suntem la un punct în spatele liderului Barcelona, iar în Liga Campionilor, de asemenea, ocupăm o poziţie foarte bună".



Real a fost eliminată săptămâna aceasta din Cupa Spaniei, după ce a pierdut în faţa formaţiei e liga a treia, Alcorcon, cu scorul general de 1-4, iar presa iberică l-a considerat pe Pellegrini drept principalul vinovat pentru eşecul madrilenilor.



Mai mult, ziarele sportive din Spania au notat că fostul tehnician al lui Villarreal va fi demis în cazul în care nu va câştiga derby-ul cu FC Barcelona, programat la finalul acestei luni, pe Nou Camp.



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.