International   •   Campionate   •   PAOK SALONIC

Sergio Conceicao şi-a anunţat retragerea din activitate la vârsta de 35 de ani

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Fostul internaţional portughez Sergio Conceicao a declarat că va abandona cariera sportivă pentru a se dedica unei funcţii de conducere la formaţia elenă PAOK Salonic, unde a activat ca jucător în ultimele două sezoane, informează AFP.



"Vreau să-mi anunţ retragerea din fotbalul profesionist. Când privesc în trecut, sunt mândru de lucurile pe care le-am realizat", a afirmat mijlocaşul lusitan.



Conceicao, care duminică va împlini vârsta de 35 de ani, a precizat că va deveni noul director sportiv al lui PAOK Salonic, echipă la care a fost legitimat din vara lui 2008. Înainte de a se transfera la gruparea elenă, acesta a mai jucat la cluburi precum FC Porto, Parma, Lazio sau Inter Milano.



Sergio Conceicao a bifat 56 de selecţii şi a marcat 13 goluri pentru naţionala Portugaliei, alături de care a participat la EURO 2000, unde a marcat un hat-trick împotriva Germaniei, în aceeaşi grupă din care a făcut parte şi reprezentativa României, şi la Cupa Mondială din 2002.



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.