Poetul Adrian Păunescu spune că pentru interesul "naţionalei", selecţionerul trebuie să suporte chiar şi toanele "Briliantului"
În urmă cu 10 ani, pe vremea cînd modera emisiunea "Meciul meciurilor" de la Antena 1, poetul Adrian Păunescu (66 de ani) l-a convins pe Gică Hagi să revină la lot după un an de la anunţul retragerii. Victor Piţurcă, selecţionerul de atunci, l-a convocat în direct pentru meciul cu Ungaria. Cu Regele pe teren, tricolorii au cîştigat cu 2-0, izbutind prima victorie din istorie împotriva maghiarilor, succes care avea să netezească drumul spre calificarea la Euro 2000.
- Domnule Păunescu, l-aţi readus pe Hagi. Susţineţi şi revenirea lui Mutu?
- Ar trebui început de la adevărul că "naţionala" are nevoie de oameni valoroşi, iar Mutu este un jucător de care orice echipă are nevoie. Restul lucrurilor sînt secundare. Mutu nu mai e un copil căruia să i se întîmple nişte lucruri pe care nu le controlează, dar este în acelaşi timp un om cu personalitate care trebuie respectată. Tratamentul ăsta faţa de el îmi aminteşte de problema generală pe care am avut-o noi cu marile valori.
- Cum ar fi?
- Nu mă voi opri doar la cazul Hagi, unde eu m-am implicat şi am reuşit ceva
excepţional. Mă voi referi la o problemă prea puţin cunoscută generaţiilor tinere şi anume problema Dobrin. De-a lungul vremii, prin forţe proprii, cu ajutorul scrisului meu, am intervenit pentru eliberarea lui Dobrin de sub toate interdicţiile care i se puneau din motive relativ asemănătoare lui Mutu.
"Mutu e un sfînt şi trebuie să le permitem orice valorilor care contribuie la renumele României. Nici disciplina asta cazonă, nici crearea de criterii mai puternice decît ideea de valoare nu mi se pare un gest inspirat"
Adrian Păunescu
"Răzvan e cam vanitos"
- Răzvan Lucescu...
- Îl cunosc pe Răzvan Lucescu, am încredere în el. Cred că este un băiat foarte deştept şi cu simţul fotbalului, dar puţin cam vanitos. Prea orgolios. În situaţia asta, orgoliul cel mare al lui Răzvan ar trebui să fie crearea unei echipe naţionale puternice. Aşa ceva e o treabă pentru care merită să te şi umileşti la un moment dat pentru că nu poţi găsi pe toate drumurile, nici în lume, cu atît mai puţin în România, fotbalişti ca Mutu.
- Cum credeţi că va reacţiona Mutu?
- Mutu le va răspunde cu nişte meciuri excepţionale la Fiorentina şi-i va obliga pe federali să-l caute, pentru ca Mutu e o valoare care se vede. El nu face o munca de miner, să intre sub pămînt iar lumea să nu ştie. Mutu lucrează în văzul întregii Europe. Şi ce a făcut el în cîteva meciuri după scandalul iscat poate pe bună dreptate, fiindcă n-a jucat bine cu Serbia şi-a mai şi plecat. Scandalul ăsta n-are absolut nici o şansă de a continua.
"Vedetele au cîte o dambla"
- Răzvan ţine la principiile sale.
- Prin valoarea lui, Mutu va învinge orice fel de principiu. Mutu n-a jucat excepţional cu Serbia, dar el nu a fost cel mai slab tricolor. A fost de nota 7. De ce începem numărătoarea de la Mutu?
"De ce e obligat un jucător excepţional să fie mereu excepţional, iar alţii, care nu sînt niciodată excepţionali, au permisiunea de a nu fi niciodată excepţionali?"
Adrian Păunescu
- Grupul sau vedeta?
-Înţeleg să-l sancţionăm pe Mutu cînd este excesiv şi nu sînt împotriva disciplinei şi a ordinii care trebuie să domnească pretutindeni în România, dar să ne amintim de alte mari valori ale lumii. Fiecare valoare deosebită are cîte o dambla. Ce atîta problemă, că vrem să-l facem pe Mutu să se comporte ca o virgină.
"Nu cred că Răzvan a ales calea cea mai bună luîndu-se după toate cîrcotelile la adresa lui Mutu, întărîtat fiind de mediocri şi submediocri"
Adrian Păunescu
"Otrăvurile tinereţii"
- Ce-l sfătuţi pe Răzvan?
- Răzvan trebuie să renunţe repede la hachiţele sale. Nu poţi să te porţi aşa, că nu-l vrei tu pe Florin Costea nici printre rezerve. Nu se poate! Probabil de aceea se spune că oamenii de decizie trebuie să fie de o anumita vîrstă, nu aşa tineri cum e el. Otrăvurile tinereţii nu i s-au asimilat suficient.
- Totuşi, Mititelu l-a jignit foarte urît pe Răzvan.
- Micuţul Mititelu n-are dreptate deloc să-l atace pentru Roman. Roman şi Costea nu se exclud, ambii sînt foarte buni. E altă chestie pe care nu putem să o învăţăm. Noi nu putem trăi dacă nu punem pe unul să omoare pe altul. Eu sînt adeptul valorii prin adăugire, nu a valorii prin scădere.
"Răzvan e un băiat superior, care a făcut performanţă ca antrenor. Are însă un anumit complex, pe care trebuie să şi-l înfrîngă, deoarece ca fotbalist n-a fost la nivelul lui Mutu"
Adrian Păunescu
"Valoarea primează"
- Credeţi sau nu în Răzvan?
- Am mare încredere în Răzvan şi îi voi sta alături cînd se va exagera împotriva lui, dar în situaţia asta n-aş vrea să greşească fiindcă e vorba de o chestiune fundamentală a României: problema valorii. La noi, de aceea nu merge ţara pentru că nu merge lupta pentru valoare. Ea e împiedicată de tot felul de chestii, de dosare de cadre, că ăla e curvar, că ăla e beţiv.
- Doar valoarea contează?
- Despre Dobrin se spunea că e rupt de băutură şi intra pe teren şi făcea cît toată echipa adversă la un loc după o noapte de boemie. Şi Balaci a făcut la fel, şi pe Dinu l-am atacat, din acest punct de vedere, noi, românii. Nu e normal să nu ne adecvăm mijloacele de analiză celui analizat. Ăştia sînt oamenii. Sînt oameni deosebiţi, speciali şi este o mare mîndrie să reuşeşti pe un asemenea om să-l supui interesului naţional.
"Mircea n-avea prejudecăţi"
- Faptul că Mircea Lucescu nu a renunţat niciodată la valori, poate fi un semn că nici Răzvan nu va renunţa totuşi la Mutu?
- Sigur. Mircea Lucescu este un exemplu de ceea ce înseamnă lipsa de prejudecaţi. Păi, Mircea era antrenor la Dinamo şi făcea echipa naţională pe temeiul Universitaţii Craiova. El ştia o chestie simplă, că e un foarte mare lucru să-ţi vezi interesul superior: să rămînă în istoria fotbalului ca un mare antrenor. Cum şi este!
"Îl sfătuiesc pe Răzvan să nu mai aplece urechea la toate imboldurile negative, mai ales la stările temperamental otrăvite de genul "Măi, Răzvan, dar se poate?, că uite ce-o să-ţi facă Mutu ăsta! E un ordinar, e un nenorocit! Trebuie pus la punct, fă ordine!"
Adrian Păunescu
- Ţine foarte mult la disciplină.
- Bun, şi ce face dacă realizează o echipă perfect ordonată, care nu joacă nimic, fără substanţă şi fără rezultate. Pentru că Mutu chiar şi cînd nu e în cea mai bună dispoziţie de joc, face cîte ceva. E un artist. Aşa că eu cred că trebuie să ne obişnuim să ne purtăm cu valorire, aşa cum şi valorile trebuie să se obişnuiască să fie în slujba comunităţii. Naţionala fără Mutu e mai puţin valoroasă.
"Răzvan şi Piţurcă, mofturoşi şi valoroşi"
- Vedeţi vreo asemănare între Răzvan Lucescu şi Piţurcă?
- Da, ambii au mofturi. Şi mai eu unul, sînt foarte valoroşi. Am ţinut foarte mult la Piţurcă şi l-am considerat un mare antrenor. Nu m-am înşelat. În schimb, pe Răzvan îl consider un posibil mare antrenor şi nu cred că mă înşel. Îl consider un demn urmaş al tatălui său, care este suma antrenorilor români. Mircea Lucescu arată că poţi să fii şi intelectual şi sportiv de vîrf.
"Şi generaţia de aur a avut probleme"
- Liderii actualei naţionale nu sînt la fel de uniţi precum au fost Hagi, Popescu, Dan Petrescu?
- Au fost şi atunci probleme. Noi idilizăm după un timp. Ne comportăm ca şi cînd istoria ar fi o romanţă. Hazul echipei naţionale cu Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, un tip eminent, senzaţional, e că fiecare dintre ei au fost complementari unii cu ceilalţi, şi ca dovadă uite ce face Dan Petrescu la Urziceni. Ce teribil e! A ajuns mare antrenor.
"Mutu e realist cînd marchează"
- Mutu n-ar trebui să fie şi el mai realist decît la 20 de ani?
- Mutu e realist, serios şi matur cînd marchează goluri. Celelalte lucruri sînt basme, că e bun la brigada de agitaţie, că poartă jambierele mai interesant decît alţi fotbalişti, că are nevasta frumoasă. Astea nu contează. Pentru mine fiecare om trebuie să fie suma calităţilor lui într-o anumită direcţie. Mutu e un mare fotbalist şi trebuie judecat în funcţie de rezultatele lui în fotbal. Vorba lui Titi Teaşcă: "Un înger blond pe verdele gazon".
"Cum să nu-i răspundă lui Mutu la telefon?"
- Îşi riscă Răzvan postul dacă nu-l va mai convoca pe Mutu?
- Cea mai gravă chestie pe care ar putea să o facă e să aibă prejudecaţi. Asta trebuie să-i iasă din cap neapărat. Dacă ţinem la el trebuie să-l sfătuim acum cînd, încă, vorba lui Sorescu, e caldă coţala. Nu e în regulă. Să nu facă prostia asta. Nici un antrenor n-a cîştigat din confruntarea cu un jucător mare. Nimeni n-a uitat că acum 39 de ani Angelo Niculescu nu l-a folosit pe Dobrin la Mondialul de la Guadalajara. Deci, nu e bine. Răzvan nu trebuie să-şi lege numele de eliminarea lui Mutu din naţională. Nu trebuie să facă o aşa-zisă dreptate dîndu-l afară pe Mutu.
"Cum să nu-i răspundă Răzvan la telefon lui Mutu?! Păi eu nu-l mai sunam toată viaţa şi toată moartea"
Adrian Păunescu
"Mutu n-a învăţat nimic"
- Ce a învăţat Mutu din toată povestea asta?
- Fireşte că n-a învăţat nimic, deoarece nu se învaţă nimic din aceste replici nedrepte. L-au făcut doar să se ambiţioneze şi să joace mai bine, dar el viaţa personală nu şi-o va schimba.
"N-are nimeni dreptul să-i pretindă o viaţă personală de înger imposibil de scos din Rai"
Adrian Păunescu
- Va mai veni cu sufletul deschis la lot?
- Va veni mereu acolo, dacă i se va permite, în meciurile grele din străinătate, pentru că în ţară va fi probabil supărat şi nu va mai veni. Va juca doar afară ca să arate cine e şi ce pierdem!
"Mircea Sandu să fie sănătos şi inspirat"
- Care trebuie să fie rolul lui Mircea Sandu în acest conflict?
- Nu mai spun nici un cuvînt rău de Mircea Sandu, care e un om încercat de suferinţe. Şi doresc numai bine şi sper să fie inspirat în tot ce va face, inclusiv pentru sănătatea lui.
- Credeţi că va mai fi reales preşedinte al FRF?
- Eu aş vrea doar să nu iasă Băsescu. Poate să fie o emisiune şi la fierul de calcat cu prezidenţiabili, eu mizez pe Mircea Geoană! În rest, la federaţie să fie ales cine vor mai marii fotbalului.
"Sînt sceptic în privinţa lui Gică Popescu"
- Pe Gică Popescu îl vedeţi preşedinte al FRF?
- Am avut o mare slăbiciune pentru Gică Popescu, dar acum sînt puţin mai sceptic în privinţa lui după ce i-a luat de la Craiova pe Stancu şi Rada şi i-a dus la Rapid. Dar Popescu rămîne un mare sportiv şi un tip de cursă lungă.
"Dragomir e senzaţional"
- Cum vi se pare faptul că Dumitru Dragomir n-are contracandidat la şefia Ligii?
- Oricît l-am înjura, Dragomir e un tip senzaţional. Are toate calităţile, dar şi defecte, fireşte. E un om generos, puternic. A învăţat să vorbească, e povestitor foarte bun şi nu cred că a mizat greşit în acest fotbal.
"Piţurcă putea fi ca marii antrenori englezi"
- Cum aţi interpretat ceea ce s-a întîmplat în 1999 cînd după ce dumneavoastră l-aţi convins pe Hagi să revină la lot, Piţurcă a fost demis în urma conflictului cu Hagi.
- I-am făcut zob şi pe Hagi, pe Gică Popescu şi pe Mircea Sandu. A fost o mare nedreptate. S-a frînt cu răutate şi micime sufletească o mare carieră de antrenor. Piţurcă putea fi la nivelul marilor antrenori englezi fiindcă era sobru, serios. S-a căşunat atunci pe Piţurcă şi s-a ajuns înapoi în evul mediu al fotbalului. Nici acum nu ne-am revenit din acea mare cădere produsă de dărîmarea nedreaptă a lui Piţurcă.
"Hagi şi Mutu sînt doi mari fotbalişti. Hagi s-a realizat în mod genial, iar Mutu este încă înaintea desăvîrşiri operei sale"
Adrian Păunescu
"Îl apreciez pe Iordănescu, ca antrenor şi jucător, dar ca om politic nu dau doi bani pe gesturile făcute în ultima vreme"
Adrian Păunescu
DESPRE STEAUA ŞI GIGI BECALI
"Steaua putea fi mare cu Hagi"
Adrian Păunescu s-a referit şi la situaţia de la Steaua. "Sînt profund dezamăgit de felul cum sînt trataţi antrenorii la Steaua. Nu se poate ca atîţia oameni au fost loviţi şi compromişi, numai că au ajuns la Steaua. Steaua putea fi o mare echipă cu aproape oricare dintre ei, în primul rînd cu Hagi".
Gigi Becali? "A făcut lucruri foarte bune, a adus un aer nou în fotbalul românesc, mai multă implicare, a fost natural, multă vreme mi-a plăcut atitudinea lui de rebel, curajos şi inteligent, dar de la un timp mi se pare că greşeşte şi nu se potoleşte. La începutul unei cariere poţi să fi revoluţionar, scandalagiu, nesupus, dar trece o vreme şi trebuie să te conformezi statului vîrstei. Îmi pare foarte rău de Gigi Becali, pe care l-am preţuit şi l-am apărat cînd avea mai mare nevoie de apărare".
Fotbal • Nationala • OMUL CARE L-A CONVINS PE HAGI SĂ REVINĂ LA NAŢIONALĂ ÎN 1999 ÎL SFĂTUIEŞTE PE LUCESCU JR. SĂ NU RENUNŢE LA MUTU
Adrian Păunescu: "Răzvan, umileşte-te!"
razvan lucescu_adrian mutu
Articol de Viorel Tudorache — duminică, 15 noiembrie 2009
{{text}}