Liga 1

Diferenţa

ovidiu petre_dayro moreno

Articol de Răzvan Rotaru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În timp ce Ovidiu Petre a cerut expres să joace la formaţia secundă, Dayro a spus că este accidentat, dar s-a pregătit normal cu echipa mare


Imediat după antrenamentul de vineri, Ovidiu Petre a ţinut să aibă o discuţie cu staff-ul tehnic. "Vreau neapărat să merg la echipa a doua, să joc cu Snagovul. Am pierdut perioada de pregătire şi trebuie să revin în circuit cît mai repede, de aceea am nevoie de cît mai multe meciuri", le-a spus mijlocaşul în vîrstă de 27 de ani antrenorilor de la lotul de seniori, plăcut impresionaţi de devotamentul celui poreclit "Sîrmă".

În timp ce Ovidiu a solicitat să meargă la formaţia secundă, Dayro Moreno a spus "pas", deşi era cerut în mod special de tehnicienii de la Steaua II! "Nu pot, sînt accidentat", a explicat columbianul, numai că ieri el a efectuat întreaga şedinţă de pregătire alături de Ghionea şi compania, fără să resimtă vreo problemă fizică!  "Nu ştiu ce s-a întîmplat cu Dayro. Iniţial, trebuia şi el să joace la Steaua II, dar pînă la urmă s-a antrenat cu echipa mare", a spus preşedintele Valeriu Argăseală. Moreno a ratat şi el pregătirea de vară, întrucît spera să se transfere din Ghencea.

Chiar dacă i-a avut pe teren pe Ovidiu Petre, dar şi pe Tudose, trupa lui Leo Strizu a pierdut pe teren propriu cu Snagovul, scor 1-2.


172 de minute a evoluat Ovidiu Petre în acest sezon pentru Steaua


"Şi Fener a interzis suporteri"
Valeriu Argăseală este convins că Steaua va avea numai de cîştigat de pe urma interzicerii celor peste 3.500 de suporteri! "Cine nu se comportă civilizat nu va intra pe stadion. Am discutat chiar şi cu şefii lui Fenerbahce despre conflictul cu suporterii. La fel au făcut şi ei în urmă cu ceva timp. Au cerut autorităţilor să-i evacueze pe fanii turbulenţi şi pe urmă i-au interzis. Acum, turcii au o galerie civilizată", a explicat preşedintele trupei din Ghencea.


"Ovidiu Petre este un exemplu de profesionalism. Şi-a dorit mult să joace în această etapă pentru Steaua II şi a făcut-o excelent"
Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua


"Dayro a acuzat o lovitură şi am decis să nu ne asumăm un risc trimiţîndu-l să evolueze la Steaua II. Probabil că nu ar fi păţit nimic dacă juca, dar e mai bine aşa"
Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua


"Ovidiu Petre este un model pentru oricine. Are o determinare ieşită din comun. Cu Snagovul, a fost cel mai bun fotbalist de pe teren"
Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua


Contrat iar de Becali

Deşi a admis că despărţirea de Hagi nu i-a prins deloc bine, Gigi Becali n-a ezitat să-l critice din nou pe fostul internaţional. "Ia mai lăsaţi-mă cu Hagi! Ce dacă actualul "schelet" al Stelei este format din jucători aduşi în mandatul lui? Vi se pare că sînt mari jucători? În plus, ce trofee mi-a adus Hagi? Cît a fost el în Ghencea am investit 10 milioane de euro numai ca să nu dea greş. Nu îl consider un duşman, însă nu ne vom împăca", a spus patronul Stelei în Libertatea.

"Aşteptăm abonamentele"
Fostele glorii ale Stelei laudă iniţiativa clubului de a emite abonamente personalizate pentru cei care au făcut istorie în Ghencea. "Este o decizie înţeleaptă şi bine-venită. Ne bucurăm că şefii Stelei nu ne-au uitat, aşteptăm cardurile! Vom veni în Ghencea cu mare plăcere să susţinem echipa", a spus Emeric Ienei, tehnicianul cu care roş-albaştrii au cîştigat Cupa Campionilor în 1986.

Ultimele noutăţi
> Mihai Stoichiţă i-a lăudat pe Andrei Ionescu, Bicfalvi şi Cezar Lungu, titulari ieri în România-Letonia 4-1. "Mă bucur mult pentru ei, au jucat foarte bine. E un rezultat foarte important pentru Steaua avînd în vedere că şi jucătorii noştri au contribuit la acest succes".
> Cristiano Bergodi, fost antrenor al Stelei: "În mandatul meu am folosit jucători tineri, de calitate, precum Andrei Ionescu sau Onicaş, care acum nu se mai regăsesc în echipă. Ce facem dacă Steaua nu o să ia nici titlul şi nu o să crească nici tinerele talente?"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.