Fotbal   •   Liga 1

Cisovski: "Fără durere, dar fatal!"

Articol de Dana Surulescu   —  duminică, 15 noiembrie 2009

Cisovski a povestit coşmarul care i-a schimbat radical viaţa la Timişoara. Mesajul său pentru colegi e clar: "Bateţi pe Dinamo!"





Mai are patru luni, apoi va reveni pe teren. Ar fi vrut să joce cu Dinamo, dar nu se poate! Cosmarul lui Cisovski a început la Stuttgart, în ultimul joc al Timişoarei din preliminariile Champions League (0-0).



"Primele zile au fost cumplite. Totul a venit aşa, pe neaşteptate. Nu am simţit nici o durere, doar că ceva nu e în regulă. Dar a fost fatal, totul s-a schimbat pentru mine. A venit operaţia la ligamentele încrucişate şi verdictul: 6 luni fără fotbal. Nu mi-am imaginat că voi trece vreodată prin aşa ceva", a povestit fundaşul, care se întîlneşte cu colegii săi doar în drumul spre sala de forţă.



"Cînd îi văd că pleacă la antrenament şi eu la sală, urăsc sala aia! În ianuarie încep să alerg, iar din martie, revin în iarbă. Îmi vine greu şi să mă uit la fotbal, dar am să-i susţin cu Dinamo. Eu cred că, dacă echipa va cîştiga acest meci, lumea va mai uita ce a fost mai puţin bun", a spus Cisovski, care şi-ar dori un scor similar celui din sezonul trecut al Cupei, 4-1.





3 MECIURI a prins Cisovsky în acest sezon în Liga 1





Regretă Europa League

Cisovsky nu a apucat să jooace nici un meci în grupele Europa League şi încă mai speră într-o minune care ar putea duce echipa în primăvara europeană. "Eu mi-aş fi dorit foarte mult să ne calificăm mai departe în Europa League, ca să pot juca şi eu, dar acum e foarte greu. Sper însă ca în Liga I să treminăm turul în vîrful clasamentului iar anul viitor în retur să pun şi eu umărul să ajut echipa să terminăm pe primul loc", a spus fundaşul.



Îi place la Timişoara

Cisovsky nu regretă nici un moment că a ales Poli anul trecut deşi în momentul acela mai avea şi alte variante. "Mă simt foarte bine aici. Am reuşit să am prestaţii foarte bune aici şi datorită echipei. E diferit faţă de Slovacia, acolo sînt doar două echipe mari care se bat pentru titlu, aici  sînt opt sau nouă  care se bat acolo în faţă, dar îmi place că e mai mare disputa", spune Ciso, care este susţinut la Timişoara de toată familia, soţia Martina şi cei doi fii Maros de 4 ani şi Martin, de 1 an. 



Un titlu cadou pentru Karamieni

Fraţii Karamian au împlit ieri 30 de ani şi au fost sărbătoriţi în vestiar la finalul antrenamentului. Gemenii lui Poli au primit din partea clubului un tort în culorile alb şi violet pe care era imprimată  şi o poză în care cei doi se bucurau după marcarea unui gol. "L-am împărţit între noi la vestiar. Dar asta a fost tot, băutură nu avem voie. O să mai sărbătorim puţin şi acasă cu familia, poate o să ciocnim un pahar de vin, însă cel mai important pentru noi este că sîntem toţi împreună aici" a spus Artiom Karamian. "Sîntem de cinci ani în România şi dorinţa este să cîştigăm un titlu cu Poli.Ar fi cea mai frumoasă bucurie", au conchis cei doi.



Al treilea jucător răcit

După Winston Parks care s-a îmbolnăvit dinaintea meciului cu Oţelul şi Hristu Chiacu, care nu s-a mai pregătit cu echipa de vineri şi  Cristi Scutaru a fost răpus de răceală şi a absentat de la antrenamentul de ieri.. Staful medical al lui Poli asigură că nu este vorba de virusul gripei porcine ci de o simplă răceală, cei trei fiind lăsaţi acasă pentru a se trata.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.