Rafael Nadal a pierdut ieri în semifinalele Mastersului de la Paris în faţa lui Novak Djokovici, dar păstrează şanse mari să urce din nou în vîrful ierarhiei mondiale la Turneul Campionilor de la Londra.
"Modul în care a evoluat Djokovici a fost incredibil, era de neoprit. Nimănui nu îi place să piardă, dar trebuie să fiu realist şi să accept că adversarul a fost mai bun. N-am mai cîştigat un turneu de la Roma, dar am jucat şi în competiţii dificile. Să cîştig la Londra va fi dificil, dar nu imposibil", a comentat Rafael Nadal, conform as.com.
Urmează Mastersul de la Londra, unde cei mai buni 8 tenismeni din 2009 se vor înfrunta pentru supremaţie. Ei vor fi împărţiţi în două grupe de cîte patru, iar primii doi din fiecare vor accede în semifinale. Se acordă 200 de puncte pentru victorie în grupe, alte 400 pentru o victorie în semifinale, iar campionul primeşte încă 500 de puncte. Astfel, cîştigătorul turneului poate acumula maxim 1500 de puncte.
CUM POATE AJUNGE NADAL ÎN VÎRF
Diferenţa la vîrf este de doar 945 de puncte în favoarea lui Roger Federer, iar elveţianul îşi poate pierde prima poziţie. Dacă Nadal cîştigă turneul cu maximum de puncte şi Federerc cîştigă două din cele trei meciuri din grupă şi pierde în semifinale, atunci ibericul devine noul număr unu mondial.
Acelaşi lucru se poate întîmpla dacă spaniolul pierde un meci în grupe, dar cîştigă turneul, iar Federer obţine un singur succes. Ultima variantă este ca Nadal să piardă finala, cu victorii pe linie în grupe, iar elveţianul să piardă toate meciurile.
La Turneul Campionilor vor participa Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovici, Andy Murray, Juan Martin Del Potro, Andy Roddick, Nikolay Davidenko şi Fernando Verdasco. Competiţia va debuta pe 22 noiembrie la Londra.
Cine crezi că va încheia sezonul 2009 pe primul loc, Roger Federer sau Rafael Nadal?
Sporturi • Tenis • TURNEUL CAMPIONILOR
Rafael Nadal poate reveni la Londra pe prima treaptă a ierarhiei mondiale!
Rafael Nadal, Nadal, Paris
Articol de Florin Dincă — duminică, 15 noiembrie 2009
{{text}}