Liga 1

Vot anti-Avram

Vasile Avram

Articol de Eduard Apostol, Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo se va folosi azi de Adunarea Generală a LPF pentru a cere demiterea oficială a şefului CCA


Dinamo i-a pecetluit soarta lui Vasile Avram, şeful arbitrilor: îl vrea demis! Cele 10 decizii împotriva "cîinilor" în 7 meciuri din acest sezon îi sînt imputate şi preşedintelui CCA, iar oficialii din Ştefan cel Mare nu omit nici o oportunitate de a-l înlătura pe fostul asistent FIFA, pe care tot ei l-au promovat ca şef al arbitrilor.

Astăzi, cu ocazia Adunării Generale a LPF, dinamoviştii, prin Cristi Borcea, vor să propună, oficial, demiterea lui Avram. Deşi acest for nu poate să legifereze o astfel de intenţie, roş-albii doresc să-l sperie pe actualul preşedinte al CCA şi să observe cine este de partea lor în tentativa înlăturării lui Avram. "Cîinii" ştiu că mai multe cluburi importante de prima ligă susţin cauza lor. Variantele de schimb ale dinamoviştilor sînt Ion Crăciunescu şi Aron Huzu, tocmai cel pe care l-au schimbat cu Avram.


"Aş vrea să revină cuplul Huzu - Lăzărescu la CCA. Aceştia doi au personalitate. Avram a promis că va schimba ceva, dar nu a făcut nimic"
Vasile Turcu, vicepreşedinte Dinamo


FLASH

"Arbitrii ne-au dezavantajat din răutate!"
Claudiu Niculescu spune că Dinamo ar fi putut fi lider detaşat dacă nu existau erorile de arbitraj. "Dinamo a fost dezavantajată de arbitraje. De multe ori, arbitrii români dau dovadă de lipsă de valoare sau de răutate, pentru că au fost faze foarte, foarte clare, care se vedeau şi din avion. Sper să-şi revizuiască şi ei comportamentul pentru că am pierdut foarte multe puncte pe mîna lor. Vrem arbitraje corecte de acum încolo", a zis atacantul de 33 de ani.

Ultimele noutăţi:
- Gabi Torje
începe azi antrenamentele cu echipa după leziunea musculară suferită cu Rapid. Se speră recuperarea lui pînă lunea viitoare, cînd e meciul cu Poli Timişoara.
- Giani Kiriţă (32 de ani) ar putea reveni în iarnă la Dinamo. Doar dacă va veni liber şi va accepta un salariu de 10.000 de euro pe lună.
- Marius Niculae se întoarce în ţară azi sau mîine şi revine la antrenamente normale cu echipa. "Săgeată" ar vrea să înceapă ca titular cu Timişoara, ultimul său meci fiind cu Steaua, la finalul lunii august.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.