Viziunea lui Mitică de a scoate fotbalul din criză se rezumă la 9 pagini A4: cere bani de la Primării, vrea să dribleze taxele şi impozitele la stat şi solicită reîntoarcerea Poliţiei pe stadioane
Dragomir s-a prezentat ieri în faţa a 17 cluburi, dintre cele 18 din Liga I, pentru a obţine încă 4 ani ca preşedinte la LPF. Singurul absent a fost Pandurii, al cărui preşedinte anunţase clar că e împotriva lui Corleone.
Deşi era convins că în afara lui Condescu toţi vor vota "pentru", Mitică a avut parte de o surpriză. Chiar campioana entitre, Unirea Urziceni, nu i-a acordat votul pentru o nouă învestitură. "Dragomir nu ne reprezintă pe noi, cei de la Urziceni" a fost argumentul ialomiţenilor. În rest, 16 mîini ridicate pro-Dragomir, plus aplauze şi îmbrăţişări la final. GSP a obţinut la finalul şedinţei proiectul pe care Mitică l-a propus cluburilor şi fotbalului românesc pentru perioada 2009-2013.
"La vremuri noi, tot noi!"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF
Motto-ul programului
"În primul rînd, principiul general care trebuie să guverneze activitatea noastră în mandatul 2009-2013 trebuie să fie acela al continuităţii pentru că activitatea Ligii, care se încadrează într-o notă ascendentă, trebuie realizată în aceiaşi parametri"
Punctele importante ale programului
1. Continuarea negocierilor cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea obţinerii unei facilităţi corecte
- cum reprezentanţii fiscali au făcut o interpretare abuzivă şi forţată a legislaţiei, solicităm reglementări legislative precise, de natură a proteja interesele financiare ale cluburilor şi de a oferi şansa investitorilor de a-şi continua şi intensifica activitatea
2. Perfecţionarea unui program realist de marketing, pentru atragerea de noi resurse financiare
- crearea unor birouri specializate în cadrul fiecărui club şi organizarea unor întruniri la care să participe managerii cu experienţă din domeniul nostru
- demararea unor negocieri la nivel politic pentru schimbarea legislaţiei în domeniul sponsorizării
3. Propuneri concrete de modificare a Legii nr. 4/2008 care combate violenţa pe stadioane
- stabilirea posibilităţii ca Poliţia Comunitară să presteze, contra cost, serviciul de asigurare a ordinii în interiorul stadionului
- spectatorii care au fost interzişi să se prezinte la sediul structurilor de poliţie pe timpul desfăşurării meciurilor
- eliminarea posibilităţii ca un spectator care a săvîrşit o faptă penală pe stadion să solicite instanţei diminuarea perioadei pentru care s-a dispus interdicţia
4. Acţiuni susţinute împreună cu Administraţiile Locale pentru îmbunătăţirea infrastructurii
- vom solicita ca sprijinul autorităţilor pentru echipele locale să se concretizeze fie prin acordarea unor sume de bani, fie prin acordarea de scutiri sau înlesniri de la plata utilităţilor
Un preşedinte consecvent :)
Ce a scris Dragomir în programul său pentru 2009-2013
"Pentru a reuşi să încheiem în 2011 un contract de drepturi TV la o asemenea valoare cum am făcut-o în 2008, trebuie să menţinem acţiunile care ne-au înlesnit acum un an şi jumătate un contract de 85 de milioane de euro, plus TVA: menţinerea unui număr cît mai mare de echipe în cupele europene"
Ce a spus Dragomir în faţa presei
"Avem prea multe echipe în cupele europene. Nu ar trebui să fim fericiţi cînd avem atîtea formaţii în Europa. Pentru că noi nu avem nici infrastructură pusă la punct, nici banii necesari, e bine să ne vedem lungul nasului. Noi n-avem după ce bea apă şi vrem multe echipe în Europa"
REACŢIILE CLUBURILOR CARE NU L-AU VOTAT
"Nu aveam de ce să mergem la Adunare cît timp cei de la LPF nu ne vor acolo. Oricum am fi votat împotriva lui Dumitru Dragomir şi n-aveam puterea să-l schimbăm cîtă vreme nu era nici un contracandidat"
Marin Condescu, preşedinte Pandurii
"A fost un semnal. Este preşedintele Ligii, dar nu şi al Unirii Urziceni la LPF! Un preşedinte ar trebui să reprezinte interesele tuturor cluburilor din Liga I. Dînsul nici nu a venit la meciurile noastre din Champions League, deşi l-am invitat"
Felix Grigore, director general Unirea Urziceni
13 ani au trecut de cînd Dragomir a obţinut primul mandat ca preşedinte al LPF, în vara lui 1996
15.000 de euro e salariul lunar al lui Dragomir ca preşedinte al LPF
Fotbal • Liga 1 • GSP VĂ DEZVĂLUIE PLANUL CU CARE DRAGOMIR A CÎȘTIGAT UN NOU MANDAT, DEȘI DOUĂ CLUBURI, INCLUSIV CAMPIOANA, NU L-AU VOTAT
Program beton! :)
Articol de Dan Udrea, Corina Marinaş — marţi, 17 noiembrie 2009
{{text}}