Selecţionerul Trapattoni a descoperit reţeta calificării Irlandei: "Un autogol în prelungiri şi apoi îi batem pe francezi la penaltyuri"
Irlanda nu s-a resemnat cu gîndul ratării calificării la Mondial. Nici după 0-1 cu Franţa, Giovanni Trapattoni nu e pesimist pentru returul de mîine, la St. Denis. Selecţionerul italian al "verzilor" are deja reţeta cu care să răstoarne calculele şi să elimine trupa lui Domenech.
"În cariera mea am reuşit să cîştig partide imposibile în deplasare. Mi-amintesc de un Arsenal - Fiorentina. Trebuia să mergem la un masacru, însă am bătut cu golul lui Batistuta. Aşa cum spunea şi preşedintele american Obama, "We can". Mai devreme sau mai tîrziu, trebuie să se întoarcă roata. Golul poate veni în prelungiri şi va fi de ajuns ca să ajungem la penaltyuri, de care adversarii se tem. Nu trebuie să ne grăbim. Fanii vor pune presiune pe francezi, ce nu vor apăra avantajul din tur", a zis Trap în interviul din Gazzetta dello Sport.
Italianul de 70 de ani a scăpat şi o ironie către şefii FIFA: "Eu le mulţumesc că ne-au "dăruit" Italia în grupă şi Franţa în play-off, alegînd finalistele ultimului Mondial pentru a-mi face viaţa grea. Domnii ăştia nu-l cunosc pe Trapattoni! E căpos şi nu se predă niciodată".
"Trebuie să fim speciali şi să avem norocul francezilor pentru a compensa lovitura fericită a lui Anelka"
Giovanni Trapattoni, selecţioner Irlanda
International • Preliminarii CM 2010 • “BARAJE” EUROPA» FRANȚA-IRLANDA (mîine, 22:00/în tur 1-0)
Vis fantastic
Articol de Daniel Scorpie — marți, 17 noiembrie 2009
{{text}}