Fotbal   •   Liga 1   •   U CRAIOVA - CFR CLUJ, ASTĂZI, ORA 20:15

Crăciunescu: "Sper ca Universitatea să cîştige cu CFR"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 18 noiembrie 2009

Fostul arbitru internaţional a declarat că le va ţine pumnii craiovenilor în meciul din această seară, spunînd că apreciază foarte mult munca pe care a depus-o Adrian Mititelu. Totuşi, Ion Crăciunescu este de părere că finanţatorul din Bănie a greşit cînd a adus jucătorii mai bătrîni, care au stricat ritmul echipei.



"La Craiova - CFR este posibil orice. Craiova este o echipă capricioasă. Dacă se duce Piţi acolo înseamnă că Mititelu a făcut o mutare genială.



Greşeala sa a fost faptul că a acceptat să aducă jucători ca Şoavă şi Bădoi şi i-a implementat în nucleul de jucători tineri şi a pierdut din viteză.



Craiova parcă era o echipă desprinsă dintr-un alt campionat. Prin aceşti jucători a luat din turaţie şi asta se vede în locul pe care îl ocupă în campionat. Sincer, aş vrea să fie un meci foarte frumos şi la sfîrşit să cîştige Craiova", a spus Ion Crăciunescu la Sport Total FM.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.