Liga 1

Criză pentru jucători, nu şi la conducători!

Articol de Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Steaua a decis să nu-i oferteze în iarnă pe Rada, Golanski şi Petre Marin, care în vara lui 2010 vor deveni liberi de contract, toţi cu salarii mai mici decît ale preşedintelui Argăseală

Criza financiară e pe cale să facă trei victime de lux în Ghencea. Trei jucători de bază din actuala trupă a lui Stoichiţă, Golanski, Petre Marin şi Rada, vor termina contractele în vara viitoare şi conducerea a decis să nu le facă propuneri de prelungire!

Stoichiţă: "Trebuie să negociem la iarnă"
Primul care a sesizat pericolul a fost chiar antrenorul Mihai Stoichiţă. "Cu ei trebuie discutat la iarnă, după finalul turului, cînd lucrurile se vor linişti. Eu îmi doresc din tot sufletul să le prelungim contractele, deoarece îi doresc pe toţi la echipă, sînt jucători foarte buni", a spus tehnicianul.

Argăseală: "Vom face oferte la vară"
Gaura din bugetul clubului l-a determinat însă pe preşedintele Valeriu Argăseală să ia o decizie surprinzătoare: "Nu avem de ce să ne grăbim, le vom face oferte abia la finalul campionatului. Nu cred că va fi tîrziu, chiar dacă atunci ei vor deveni liberi de contract". Practic, dacă nu sînt ofertaţi acum, fiecare poate semna cu orice altă echipă începînd de la 1 ianuarie, iar în iunie 2010 ar deveni şi oficial fotbalistul respectivei formaţii, fără ca Steaua să se poată opune sau să poată solicita vreun ban!

Becali: "Argăseală are 12.000 de euro pe lună"

Decizia Stelei de a nu face oferte financiare celor 3, preferînd să aştepte momentul cînd ei vor fi liberi, vine într-o perioadă în care criza financiară nu s-a făcut simţită şi în rîndul subalternilor lui Becali din staff-ul administrativ. În urmă cu cîteva săptămîni, patronul Stelei, într-o discuţie cu unul dintre reporterii Gazetei, a făcut o dezvăluire, fiind deranjat de faptul că Argăseală nu reuşise să programeze un meci al Stelei într-o zi de luni: "Ce să se ocupe el, că e bine cînd are 12.000 de euro salariu pe lună. Şi el, şi Ghiorghişor la fel".

Care e strategia Stelei
De ce întîrzie şefii roş-albaştrilor negocierile cu fotbaliştii în cauză? În primul rînd pentru a vedea ce reuşeşte echipa în actualul campionat. Dacă Steaua va cîştiga campionatul şi, automat, va merge direct în Champions League, bazîndu-se astfel pe un venit sigur de 10-12 milioane de euro, atunci le va propune prelungirea contractelor pe aceleaşi sume. Dacă însă echipa va ocupa doar o poziţie de Europa League, Rada, Golanski şi Petre Marin nu vor mai primi propuneri de a continua în Ghencea.

Va tăia Gigi salariul lui Argăseală?
Tot în momentul în care Gigi Becali dezvăluia că salariul anual al lui Argăseală depăşeşte 12.000 de euro pe lună, patronul Stelei a făcut şi o altă afirmaţie, care a sunat a ameninţare: "Lasă că în curînd n-o să mai aibă 12.000 pe lună, ci doar 5.000. Restul îi va lua doar dacă echipa cîştigă campionatul".

"Cheltuielile din acest an sînt în jur de 10 milioane de euro, cu circa 30 la sută mai mici decît anul trecut. E clar că vom avea pierderi"
Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua

"Jucătorii înţeleg dacă există întîrzieri la plata salariilor sau a primelor. Trecem prin criză şi nu sîntem noi descoperitorii unor metode infailibile"
Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua

Nici unul nu cîştigă peste şefi
Interesant e faptul că nici unul dintre cei 3 fotbalişti nu are un salariu mai mare decît al celor doi conducători:


Ce au făcut cei 3 în actualul sezon

Golanski (27 de ani)
» a jucat 13 meciuri, fiind de 12 ori titular
» n-a dat nici un gol şi nici n-a oferit vreo pasă decisivă
» are o medie a notelor de 5,77, fiind abia pe locul 22 în topul steliştilor

I. Rada (27 de ani)
» a jucat 13 meciuri, fiind mereu folosit ca titular
» a oferit o pasă de gol
» are o medie a notelor GSP de 6,17, fiind pe locul 8 în topul steliştilor

Petre Marin (36 de ani)
» a jucat 19 meciuri, mereu începînd în primul "11"
» deşi e fundaş, a marcat două goluri şi a oferit o pasă decisivă
» are o medie a notelor GSP de 6,39, fiind pe locul 4 în topul steliştilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.