GSP special   •   Ideile Gazetei   •   RIPENSIA '33 - CRAIOVA MAXIMA 4-4

O remiză superbă!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 24 noiembrie 2009

Victoria însemna calificarea, dar Ripensia şi Ştiinţa au menţinut suspansul pînă în ultima etapă. Dobay a mai rupt o dată plasa, dar n-a fost de ajuns pentru victorie



S-a dovedit încă o dată că provincia este la putere! Învingătoarele din prima etapă în faţa reprezentantelor Capitalei, Rapid '72 şi Steaua '89, s-au atacat nonstop, dar s-au retras la vestiare la fel cum au ieşit, la egalitate.



Cu o aşezare ultraofensivă, Ripensia a "tras" prima. Trecuseră doar 7 minute cînd Beke l-a driblat pe Tilihoi şi l-a învins pe Lung. Dar gazdele au sunat retragerea prea devreme, iar Cămătaru (22), cu o lovitură de cap precisă, a egalat. La fel ca în start, ocaziile s-au mutat iarăşi la poarta oltenilor, al căror baraj n-a rezistat decît pînă în minutul 39. Şutul lui Dobay a rupt la propriu plasa, eveniment care a cauzat întreruperea jocului timp de cîteva minute. Imediat, Schwartz a făcut 3-1 din apropierea porţii (44).



Craiovenii au ieşit montaţi de la vestiare şi reuşit egalarea. Costică Ştefănescu şi-a amintit că şi-a început cariera ca atacant şi a reluat în plasă din centrarea lui Balaci (62). Iar Cămătaru a "lovit" decisiv din 8 metri (68). Doar că o nouă greşeală a lui Tilihoi i-a readus în avantaj pe timişoreni, Dobay înscriind după un luft al fundaşului (74). A urmat asaltul final al Ştiinţei, concretizat cu 5 minute rămase de jucat. Balaci a prins o minune de voleu direct în vinclu.





RIPENSIA '33

Zombory - Burger, Agner - V. Deheleanu, Kotormany, Lakatos - Silviu Bindea, Beke, Gh. Ciolac, Schwartz, Ştefan Dobay. Antrenor Eugen Konrad



CRAIOVA MAXIMA

Silviu Lung - Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu - Ţicleanu, Balaci, Irimescu, Geolgău - Cămătaru, Cîrţu. Antrenor Constantin Oţet



RIPENSIA '33 - CRAIOVA MAXIMA    4-4

Beke '7, Dobay '39, '74, Schwartz '44 / Cămătaru '22, '68, Ştefănescu '62, Balaci '85



Intră pe www.cupadelegenda.ro, află regulamentul şi votează-ţi echipa favorită!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.