ATLETISM
Bolt şi Richards premiaţi
Cei mai rapizi oameni din lume, jamaicanul Usain Bolt, triplu medaliat cu aur mondial, şi americanca Sanya Richards, cîştigătoare în proba mondială de 100 m, au fost desemnaţi atleţii anului de către IAAF. Bolt (23 de ani) şi Richards (24 de ani) au mai fost laureaţi şi în 2008 şi 2006.
HANDBAL
Steaua fără bani
Handbaliştii de la Steaua nu şi-au primit banii de patru luni, dar continuă să joace. "Sperăm că totul se va rezolva curînd. Domnul Constantin Cazacu face eforturi mari şi-l înţelegem, pentru că nu e ajutat de nimeni", au declarat "militarii". Steaua a învins ieri cu 40-30 pe CSM Medgidia într-o partidă restantă din etapa a 9-a a Ligii Naţionale şi a urcat pe locul 2, cu 13 puncte, la egalitate cu UCM Reşiţa şi Lignitul Tg. Jiu. Liderul HCM Constanţa joacă azi, de la ora 11:00, cu Ştiinţa Bacău.
HANDBAL
Se pregătesc la Vîlcea
"Naţionala" feminină a României s-a întors ieri din Norvegia, acolo unde a participat la ultimul turneu amical înainte de Campionatul Mondial. Elevele lui Radu Voina şi Vlad Caba au plecat direct la Rm. Vîlcea, acolo unde vor rămîne pînă joi. "Miercuri şi joi vom avea trei meciuri amicale în compania selecţionatei secunde a României. După aceste meciuri vom anunţa şi lotul care va pleca în China", a declarat antrenorul Radu Voina.
JUDO
Arginţi europeni
Andreea Chiţu (57 kg) şi Daniel Matei (minus 100 kg) au cîştigat medaliile de argint la Campionatele Europene de tineret, desfăşurate în Antalya (Turcia). Chiţu a cedat în finală în faţa germancei Hannah Brueck, iar Matei a fost înfrînt de rusul Zafar Makhmadov.
BASCHET
Gală în sală nouă
Festivitatea anuală a FRB va avea loc la 17 decembrie, în CSNB "Lia Manoliu". "Gala nu va însemna doar premierea antrenorilor şi sportivilor din 2009, ci şi inaugurarea sălii de baschet din incinta complexului sportiv bucureştean", a declarat Carmen Tocală, preşedinta FRB.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}