International   •   Liga Campionilor   •   UNIREA URZICENI - FC SEVILLA 1-0

Dan Petrescu: "Munca a învins talentul!"

Articol de Cătălin Popescu   —  miercuri, 25 noiembrie 2009

Dan Petrescu recunoaşte că Unirea lui a cîştigat contra unei formaţii superioare valoric



- Domnule Petrescu, e cea mai importantă victorie din cariera dumneavoastră?

- Ca antrenor, da. Cît am jucat, cred că am obţinut şi alte succese importante, dar de cînd stau pe bancă e prima oară cînd bat o echipă de nivelul Sevillei. Mulţi care nu au crezut în noi regretă acum.



- Aţi avut un pariu cu jucătorii. Cînd faceţi plata?


- Puţini ştiu că pariul nu avea nici o miză. Nu le-am promis nimic, însă acum e clar că ceva tot trebuie să le dau. Mă voi gîndi ce. Deocamdată îi felicit şi atît.



- Cum aţi pregătit meciul?


- Organizare şi muncă, acestea au fost armele cu care am depăşit un adversar altfel mai bun. Munca noastră nu s-a terminat, fiindcă acum ne dorim să continuăm în Champions League, şi pentru asta avem nevoie de un nou joc bun, la Stuttgart.



- V-a ajutat şi norocul, fiindcă spaniolii au avut două bare.


- Da, dar am înţeles că golul anulat lui Bilaşco a fost valabil, plus că în partea a doua am ratat ocazii mari, pe cînd Sevilla nu şi-a mai creat şanse să marcheze.



- Ce faceţi dacă veţi fi ofertat de alte cluburi după campania asta europeană?


- Oferte tot vin de vreun an-doi, dar am rămas la Urziceni. N-aş şti să vă zic ce aş face dacă primesc o propunere de nu ştiu unde, dar în fotbal şi jucătorii, şi antrenorii se mai şi transferă. Eu ştiu că dacă muncesc aşa în continuare voi ajunge o dată şi o dată în Anglia, unde visez să lucrez.



Maftei e suspendat!

Unirea şi-a pierdut aseară unul dintre cei mai importanţi jucători. Vasile Maftei a încasat al treilea cartonaş galben din această campanie Champions League şi e suspendat pentru partida decisivă de la Stuttgart. "Păcat, fiindcă Vasile a fost cel mai bun de pe teren contra Sevillei!", s-a lamentat Petrescu.



"Sevilla o bătuse pe Steaua de patru ori în ultimii ani, dar iată că noi am arătat cum poţi să treci de o asemenea superechipă. Oricum, şefii LPF probabil că nici nu s-au uitat la meci, că doar Unirea nu e nume mare!"

Dan Petrescu, antrenor Urziceni



"Am reuşit o jumătate de miracol. Ca să-l completăm, trebuie să jucăm bine şi în Germania"

Dan Petrescu, antrenor Urziceni



"Unirea şi-a dat viaţa pe teren şi merită toate felicitările, deşi după joc şi după posesie, noi ar fi trebuie să cîştigăm"

Manuel Jimenez, antrenor Sevilla

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.