După ce trecut în primul meci de Rafa Nadal, suedezul Soderling l-a învins ieri şi pe Novak Djokovici
Nici n-ar fi trebuit să joace la Masters. S-ar fi aflat la Londra în postură de primă rezervă, sperînd la un abandon pentru a putea intra pe teren. Forfaitul lui Roddick i-a deschis însă larg uşa. Iar Robin Soderling încă n-are de gînd s-o închidă. Dimpotrivă. Pînă acum, suedezul e singurul jucător care are două victorii, ambele obţinute doar în cîte două seturi. Luni l-a răpus pe Nadal, 6-4, 6-4, ieri după-amiază s-a impus în faţa lui Novak Djokovici, 7-6 (5), 6-1.
Sîrbul a plătit, probabil, decontul după partida istovitoare cu Davîdenko, de acum trei zile. "Încrederea o am. Jocul e acolo. Forma, de asemenea. Dar, din punct de vedere fizic, uneori nu te poţi bate. Sînt obosit după întregul sezon", a spus Nole. Contra lui Soderling, el a disputat al 96-lea meci al său din 2009, fiind de departe liderul ATP din acest punct de vedere. Îl urmează Nadal, cu 77, şi Murray, cu 76.
Robin a jucat excelent ieri, susţinînd curajos schimburile lungi de mingi şi servind ca un ceas. Nordicul e ca şi calificat în semifinale. "Red hot favourite". El e. Robin cel roşu.
Lider la final de an
Graţie victoriei obţinute marţi seară în grupe în faţa lui Andy Murray, 3-6, 6-3, 6-1, a doua sa izbîndă la ediţia actuală a Masters-ului, Roger Federer şi-a asigurat poziţia de lider ATP la finele sezonului. "Era o ţintă pentru mine şi cred că este una dintre cele mai mari performanţe pe care le-am atins pînă acum. Asta ţinînd cont şi de ce s-a întîmplat cu mine în 2009 în afara terenului, faptul că m-am căsătorit, că am devenit tată de gemene. Să disput toate cele patru finale majore, să joc bine în momentele importante, să rămîn sănătos, totul a contat", a spus elveţianul.
Ore tîrzii, spectatori puţini
Capacitatea sălii londoneze O2, care găzduieşte Turneul Campionilor, e de 17.500 de locuri. În fiecare zi însă, ultimul meci, programat nu înainte de ora locală 21:00, s-a văzut văduvit de o parte din fani. Spectatorii au plecat mai devreme pentru a putea prinde ultimele trenuri. Chris Kermode, directorul Masters-ului, explică: "Dacă am fi ales alte ore, 18:00 în loc de 19:00 pentru sesiunea de aseară, cei care vin de la serviciu nu ar fi avut cum să ajungă. Din păcate, asta se întîmplă des în Londra".
Sporturi • Tenis • TURNEUL CAMPIONILOR
Robin cel roşu
Articol de Luminiţa Paul — joi, 26 noiembrie 2009
{{text}}