International   •   Liga Campionilor   •   MINUNEA DIN BĂRĂGAN

Vasile Maftei: "Franţa şi Sevilla m-au stors!"

Vasile Maftei

Articol de Remus Răureanu   —  joi, 26 noiembrie 2009

Vasile Maftei, remarcatul lui Dan Petrescu marţi seara, spune că meciul cu spaniolii a fost printre cele mai tari din cariera lui



- Vasile, mai ştii pe ce post joci? Că te-ai plimbat pe mai multe în ultima vreme.

- Asta e, am intrat unde a zis Dan Petrescu. Nu fac eu mofturi, joc ce-mi zice antrenorul, că el ştie mai bine din ce poziţie pot fi util. Fundaş dreapta, central, mijlocaş central, orice! M-am obişnuit deja cu toate.



- Laudele de la Petrescu şi de la MM Stoica te-au făcut să mai uiţi că ai fost criticat cînd ai jucat la echipa naţională? MM a zis că te-au acuzat unii care "scot rotocoale de fum, dar acum le-a intrat fumul în ochi".

- Se ştiu ei bine ăia care au vorbit urît de mine. Nu le răspund cu aceeaşi monedă, fiindcă eu sînt fotbalist. Dar normal că-mi pun un semn de întrebare cînd mă înjură de fiecare dată aceiaşi şi aceiaşi oameni. Poate au vreun interes, dacă fac tot timpul asta! Eu nu l-am auzit niciodată pe Copos sau pe MM comentînd prestaţia unui jucător al altui club.



Superstiţia Hamburg



- Eşti suspendat pentru meciul următor. Te-ai gîndit cum o să fie ca spectator la Suttgart?

- Urît rău de tot! Îţi dai seama, mă uit la meci şi mă gîndesc că de o fază sau de alta depinde dacă joc în «optimile» Ligii sau nu. Mă uit, mă rog şi ştiu că nu pot să fac nimic ca să contribui cu ceva. Dar există o superstiţie care-mi dă speranţe: cînd eram la Rapid, am lipsit la Hamburg şi echipa s-a calificat în Cupei UEFA. Poate o să iasă bine şi de data asta.



- Care a fost mai tare, Franţa sau Sevilla?


- Pfaa, sînt tari de tot şi unii, şi alţii. Astea au fost meciurile după care m-am simţit stors, şi fizic, şi mental, fiindcă îţi trebuie concentrare maximă ca să te descurci contra lor. Şi francezii, şi spaniolii sînt superfotbalişti de zeci de milioane de euro, dar cu primii am făcut egal, pe ceilalţi i-am bătut.



"Fiecare echipă are doi-trei jucători foarte buni, dar la Sevilla toţi erau fantastici. Cînd am văzut că au intrat pe parcurs Luis Fabiano şi Perotti, nu-mi venea să cred!"

Vasile Maftei, fundaş Urziceni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.