International   •   Preliminarii CM 2010   •   IRLANDA - FRANŢA 0-1

Cariera arbitrului de la Franţa - Irlanda, salvată de un fotomontaj al The Times

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 26 noiembrie 2009

Arbitrul suedez Martin Hansson a fost la un pas să renunţe la cariera profesionistă după greşeala flagrantă comisă în partida Franţa - Irlanda din barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2010.



Centralul scandinav, care nu a văzut henţul lui Thierry Henry în prelungirile jocului de pe Stade de France, a recunoscut că gîndul retragerii a fost primul care i-a venit în minte după ce a văzut scandalul iscat de eroarea sa. Ce l-a convins să revină? Un fotomondaj realizat de publicaţia britanică The Times, care explică de ce arbitrul nu a putut să vadă abaterea regulamentară.



"Graficul prezentat de The Times disculpă întreaga brigadă. M-am întrebat după meci dacă această meserie merită sacrificiul de a fi umilit în public după numai o greşeală. Nu ştiam ce să fac, luasem în calcul chiar să renunţ. Acum realizez că nu a fost vina mea, ci doar o situaţie nefericită pentru Irlanda", a spus Hansson



Henţul lui Thierry Henry, care a condus la golul egalizator al Franţei în returul cu Irlanda, a reprezentat unul dintre cele mai discutate evenimente ale ultimelor săptămîni în fotbalul mondial.



Montajul realizat de Times arată că Hansson, care era poziţionat la marginea careului de 16 metri, avea vederea blocată de 3 jucători, în timp ce asistentul se afla pe aceeaşi traiectorie cu goalkeeperul irlandez Shay Given.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.