Liga 1

Mititelu: "Vreau să bat Steaua mai mult decît pe Dinamo"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat la GSP TV că îşi doreşte cel mai mult să învingă Steaua, mai mult decît pe Dinamo.

"Steaua e singura echipă pe care n-am reuşit s-o înving de cînd am preluat eu Universitatea. Şi nu numai că n-am bătut-o, de 2-3 ori m-au suspectat alţii că i-am lăsat să cîştige. Acum vreau mai tare să bat Steaua decît pe Dinamo. La cîte ghinioane am avut în ultimele două-trei meciuri cu Steaua, e timpul să cîştigăm şi noi. Ca valoare sîntem peste ei, ca valori individuale sîntem mai buni", a spus Mititelu la emisiunea "Premium Liga".

Acesta a precizat că Universitatea va juca la Turnu-Severin începînd din retur, de la meciul cu Gaz Metan Mediaş. "Vom juca din prima etapă din retur la Severin, cu Gaz Metan Mediaş. Felicitări Severinului că au reuşit să facă o bază superbă şi oamenilor din Severin. E vechiul stadion, dar refăcut 100% de municipalitate cu 4 milioane de euro. Nocturna va fi cea mai frumoasă, e de 1800 de lucşi şi va fi gata în martie", a mai spus Mititelu.

Patronul oltenilor a precizat că a luat decizia de a juca la Turnu-Severin pentru că nu a găsit înţelegere la Craiova. "Meciurile de acasă ale Universităţii Craiova se vor juca pe stadionul din Severin. Municipalitatea din Craiova nu e preocupată de fotbal, are alte treburi şi nu e interesată de Universitatea Craiova", a adăugat Mititelu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.