Preliminarii CM 2010

FIFA ar putea oferi compensaţii morale naţionalei Irlandei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a evocat, joi, posibilitatea oferirii unei compensaţii morale, şi nu financiare, pentru Irlanda, a cărei echipă naţională a pierdut "barajul" pentru calificarea la CM 2010 în urma unui henţ al jucătorului francez Thierry Henry, informează AFP.
           
"Nu va exista o compensaţie financiară, nu vom oferi bani Irlandei, pentru că, dacă am face asta, ar trebui să o facem şi cu alte echipe eliminate. În schimb, săptămâna viitoare va fi studiată ideea unei compensaţii morale. Ar putea fi un trofeu special, un premiu, vom vedea exact ce", a declarat Blatter la finalul Comitetului Executiv extraordinar al FIFA, desfăşurat, miercuri şi joi, în Africa de Sud.
           
FIFA a anunţat, miercuri, că o anchetă referitoare la henţul comis de Henry a fost deschisă de Comisia de disciplină a forului mondial. Naţionala Irlandei a ratat calificarea la CM de fotbal, după ce a terminat la egalitate, scor 1-1, după prelungiri, meciul retur de baraj disputat cu reprezentativa Franţei.

Irlandezii au deschis scorul prin Robbie Keane, în minutul 32, francezii reuşind egalarea prin Gallas, în minutul 103, după o fază la care Thierry Henry a comis henţ. În meciul tur de baraj, Franţa a învins cu scorul de 1-0.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.