Dezbaterea Băsescu - Geoană şi comentariile ulterioare s-au suprapus peste meciurile jucate de CFR şi Dinamo în Europa League: audienţe superioare pentru duelul prezidenţial
Partidele disputate joi seara de CFR Cluj şi Dinamo în Europa League au fost trecute în umbră la nivelul audienţelor înregistrate în mediul urban de confruntarea prezidenţială finală.
Astfel, de-a lungul celor trei ore de dezbateri, Realitatea (rating mediu 7,2) şi Antena 3 (rating mediu 6,2) au depăşit net transmisia întîlnirii FC Copenhaga - CFR Cluj (rating mediu 4,7), care s-a suprapus peste "ciocnirea" Băsescu - Geoană. În sfertul de oră 20:16-20:30, meciul din Danemarca a avut cei mai mulţi privitori, 659.000. În acelaşi interval, Realitatea înregistra însă 887.000 de telespectatori, iar la Antena 3 se uitau 739.000 de telespectatori!
Băsescu recuperează la pariuri!
Confruntarea de la Palatul Parlamentului a adus modificări spectaculoase şi pe piaţa pariurilor în ce priveşte viitorul şef al statului. În ziua precedentă duelului, Geoană, cotă 1,35, era favorit lejer în faţa lui Băsescu, cotă 2,60.
Raportul s-a inversat însă după evenimentul de joi: Băsescu 1,56 - Geoană 1,85! Iar cotele fluctuau ieri după-amiază constant în favoarea actualului preşedinte!
8,7 puncte de rating în mediul urban e cea mai mare audienţă înregistrată pe durata dezbaterii Băsescu - Geoană: 989.000 telespectatori, Realitatea TV, intervalul 19:16 - 19:30
784 de mii de telespectatori a fost nivelul maxim de audienţă al ProTV în timpul partidei Dinamo - Sturm Graz, în sfertul de oră în care "cîinii" au egalat la 1
15.000 de euro au pariat românii pe cursa prezidenţială la primul tur de scrutin, devenind cel mai popular eveniment extrasportiv de pînă acum. Suma e însă la nivelul unui meci obişnuit din Liga I la fotbal
GSP special • Pariori.ro • DEZBATEREA
Politica bate fotbalul
Articol de Justin Gafiuc, Dan Bâra — sâmbătă, 05 decembrie 2009
{{text}}