Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat la GSP TV că Unirea Urziceni e o echipă valoroasă, dar care un noroc extraordinar.
"Eu cred că lucrurile pornesc din finalul campionatului trecut, cînd Urziceni a ieşit campioană în mod meritat, dar pe greşeli de arbitraj. Nu contest faptul că Unirea a jucat fotbal, dar e cea mai norocoasă din istoria fotbalului românesc", a declarat Iancu la emisiunea "Premium Liga".
"Norocul e o componentă importantă în rezultatul unui meci de fotbal. Probabil nici noi, nici Dinamo n-am fi avut norocul de o aşa grupă în Champions League. Nu zic că au o grupă uşoară, dar nu e una de speriat. Pe lîngă asta, au mai beneficiat şi de vreo 4-5 autogoluri", a declarat Iancu despre Unirea Urziceni.
Iancu e de părere că greşeala arbitrului grec din meciul Ceahlăul-Unirea e pur întîmplătoare. "Nici aseară nu putem spune că cineva a umblat intenţionat la arbitrul grec. Nu, el doar a greşit. E o echipă extraordinar de norocoasă, bravo lor. Pînă şi greşeala celor două brigăzi de arbitri de anul trecut au scos o campioană meritată", a adăugat Marian Iancu.
"Diferenţă ca fotbal jucat, între noi şi Urziceni există, dar nu e mare. Trebuie să jucăm noi, celelalte echipe din campionat, şi împotriva acestui noroc al lor", a mai spus patronul Timişoarei.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}