Liga 1

Noaptea în cazarmă!

Pawel Golanski, Golanski, Steaua

Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru  —  duminică, 06 decembrie 2009

Certat de Becali pentru că le dă prea multă libertate jucătorilor, Stoichiţă i-a băgat în cantonament încă de aseară, deşi abia azi se pleacă spre Craiova

Criticile violente ale patronului la adresa jucătorilor, dar şi a antrenorului după eşecul cu Astra, de acum două etape, l-au determinat pe Stoichiţă să-şi schimbe din nou atitudinea faţă de elevii săi.

"Să nu mai pierdeţi noaptea prin cluburi!"
Ieri şi-a chemat fotbaliştii pentru antrenamentul obişnuit de dimineaţă, după care i-a anunţat că pot pleca acasă, însă trebuie să revină la stadion în cursul serii, cel tîrziu la 22:00. "Deşi plecăm duminică la Craiova, o să dormiţi în minihotelul cantonamentului de la stadion" a fost argumentul lui Stoichiţă, care astfel s-a asigurat că nici unul dintre jucători nu va pierde noaptea prin cluburi.

Înainte de Timişoara, cantonament
Metoda e exact cea pe care Stoichiţă a pus-o în practică înaintea unueia dintre cele mai importante victorii din acest sezon, 1-0 la Timişoara. Atunci, antrenorul şi-a chemat elevii să doarmă la stadion înainte de ziua în care s-a plecat pe Bega.

Înainte de Astra, cluburi şi discoteci
Cu totul alta a fost atitudinea înaintea unui alt joc din deplasare, cel pierdut la Ploieşti în faţa Astrei, scor 1-2. În săptămîna premergătoare partidei, Stoichiţă le-a dat permisiunea fotbaliştilor să petreacă în cluburi, Dayro Moreno fiind surprins în mai multe discoteci din Bucureşti pînă la orele dimineţii.

Gigi Becali, patron Steaua
"Cînd a venit Stoichiţă i-am cerut să impună disciplină de fier. Cît timp m-a ascultat, echipa a avut rezultate. După ce i-a lăsat pe jucători din mînă, am pierdut la Ploieşti"

FLASH

Neînvinşi în Bănie de 7 ani

Steaua n-a mai pierdut la Craiova din septembrie 2007 (3-1), cînd pe banca tehnică a celor două echipe se aflau Emil Săndoi, respectiv Cosmin Olăroiu. Totuşi, per ansamblu, statistica este favorabilă oltenilor. Din cele 44 de partide jucate în Bănie, juveţii au cîştigat 19, roş-albaştrii 11, în timp ce 14 dueluri s-au terminat la egalitate.

Ochiroşii, gol la Steaua II
Cu Andrei Ionescu, Răzvan Ochiroşii şi Ducu Ninu în garnitura de start, Steaua II a cîştigat confruntarea cu FC Botoşani, în deplasare, scor 1-0. Reuşita a fost semnată de Ochiroşii, iar Steaua a urcat pe locul 12 în prima serie a eşalonului secund. "Miercuri am jucat în Europa League, iar acum la Botoşani. E diferenţă mare, dar nu mă supăr, voi mai juca la echipa a doua dacă va mai fi nevoie", a spus Ionescu.

"Steaua e rănită şi foarte periculoasă"
Ultimul antrenor care i-a învins pe roş-albaştri la Craiova, Emil Săndoi, a prefaţat pentru site-ul stelisti.ro derby-ul acestei etape: "Eliminată din Europa, Steaua este rănită şi foarte periculoasă. Va dori să se revanşeze printr-un succes în Bănie. Atenţie mare la Kapetanos şi Szekely! De cealaltă parte, pericolul poate veni din partea fraţilor Costea. Va fi un meci pe cinste".

Ultimele noutăţi:

» Andrei Ionescu n-a prins lotul mare pentru deplasarea de la Craiova din cauza unei clauze contractuale. Pentru fiecare apariţie a sa într-un meci Steaua-Universitatea, şefii din Ghencea trebuie să vireze 100.000 de euro în contul oltenilor.

» Victor Becali
, agent FIFA: "Nu poţi spune că ai valoare dacă nu o baţi pe Sheriff Tiraspol. Nu înţeleg de ce ne vedem mai buni decît sîntem. Doar Unirea Urziceni e echipă adevărată. Are atitudine, o pregătire fizică excelentă şi o tactică bine pusă la punct".

» Eugen Neagoe
, antrenor U Craiova: "Sînt convins că vom reuşi să învingem Steaua! Stadionul va fi plin şi ne va purta către succes. Jucătorii mei îşi doresc enorm să obţină cele trei puncte şi vor lupta pentru fiecare minge".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.