Mijlocaşul lui Iraklis Salonic, Nicolae Dică, a înscris un gol în meciul disputat duminică în deplasare cu Pas Giannina, scor 3-2, în etapa a 13-a a campionatului, informează site-ul oficial al clubului elen.
Golurile partidei au fost înscrise de Saitiotis (34-penalty, 90+2), pentru gazde, iar pentru Iraklis au punctat Epstein (36-penalty), Dica (52) şi Kone (86).
Fostul jucător al Stelei a reuşit astfel al treilea gol stagional, în timp ce celălalt român al echipei, Victoraş Iacob, nu a făcut parte din lot pentru această partidă.
După acest rezultat, Iraklis Salonic, pentru care Dică a jucat până în minutul 79, a urcat pe locul 10 în campionat, cu 15 puncte acumulate.
NewsIn
International • Stranieri • IRAKLIS SALONIC
Dică marchează din nou pentru Iraklis! Echipa sa învinge cu 3-2 pe Giannina
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 06 decembrie 2009
{{text}}