Liga 1

A făcut-o iar lată!

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  luni, 07 decembrie 2009

N'Doye a petrecut în noaptea de sîmbătă spre duminică, iar şefii le-au transmis antrenorilor să-l scoată din echipă cu Astra


Liniştea nu ţine mai mult de 3 zile în Ştefan cel Mare. Petrecăreţii parcă ţin morţiş să tensioneze mereu atmosfera din lot. Ultimul care a călcat pe bec e unul dintre obişnuiţii cluburilor de noapte, Ousmane N'Doye! Oficialii "cîinilor" susţin că senegalezul de 31 de ani a petrecut iar pînă dimineaţă în noaptea de sîmbătă spre duminică într-un local din Bucureşti.

"Este absolut incredibil băiatul ăsta! Nu înţelege nici de vorbă bună, nici dacă e amendat. În regulament scrie clar că în timpul campionatului nu e voie să stai în oraş mai tîrziu de ora 23:00, aşa că va trebui să plătească", zic acţionarii, care au aflat de la paparazzi de ultima aventură a africanului.

N'Doye a intrat de ieri în cantonament alături de echipă, dar şefii le-au solicitat antrenorilor să nu-l utilizeze marţi, cu Astra. Sînt şanse mari să nu joace deloc, mai ales că Ousmane susţine că are şi ceva probleme la gamba dreaptă.

"Să vedem ce facem cu el în iarnă, că nu se mai poate continua aşa, să o ţină numai în petreceri. Zice că are oferte, atunci să vină cineva să dea 500.000 de euro pe el şi să plece sau să renunţe la salariul care îl mai are de luat pînă în vară şi-l lăsăm liber", a ţinut să precizeze un conducător dinamovist.


5.000 de dolari este amenda pe care o va primi N'Doye. Mijlocaşul de 31 de ani a plătit aceeaşi sumă după ultima escapadă, de acum 10 zile


Încă patru în minus
Pentru partida cu Astra, Ţălnar se confruntă cu probleme de lot. Pe lîngă N'Doye, "Ţînţarul" nu-i va putea utiliza nici pe Torje şi Alexe, accidentaţi, pe Bratu, nerefăcut, dar nici pe Molinero, aflat în Spania alături de soţia sa, care a suferit o intervenţie chirurgicală în urmă cu cîteva zile. "Sperăm ca jucătorii care îi vor înlocui să facă treabă bună", a zis antrenorul roş-albilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.