International   •   Campionate   •   ITALIA » JUVENTUS - INTER 2-1

Războiul nervilor

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 07 decembrie 2009

Juventus a reaprins campionatul, impunîndu-şi stilul fizic în faţa liderului, într-un derby mediocru şi tensionat, cu doi eliminaţi şi puţin fotbal





Efectul Camp Nou a lăsat sechele, pe care Inter le-a resimţit şi în Italia. Campioana s-a înclinat în faţa lui Juventus, 1-2 în Derby d'Italia, după ce capitulase în Ligă cu Barcelona.



Jocul liderului a oglindit fidel zbuciumul şi deciziile antrenorului. Fără Sneijder, absent la toate eşecurile, şi fără Maicon, trupa lui Mourinho a pierdut duelul la mijloc, însă şi capul în momentele decisive. Chiar "căpitanul" portughez a dat tonul, părăsind corabia la greu. A încasat al patrulea "roşu" în Serie A, după ce aplaudase ironic decizia arbitrului Saccani de a acorda lovitură liberă la golul de 1-0 semnat de mascatul Chiellini, cu contribuţia lui Lucio.



Reacţia fulger, cu prima reuşită în deplasare a lui Eto'o, a înviorat efemer Interul, care a riscat şi a plătit decontul slăbiciunilor în flancuri. Pe partea lui Zanetti a năvălit Marchisio, preferat lui Camoranesi (mutarea fericită a lui Ferrara), ce a dat golul serii, dribling năucitor la Samuel şi lob superb. Mutările disperate făcute de Mourinho, forţînd cu 5 vîrfuri, inclusiv Materazzi!, au fost parate de Juve, ce a ucis fotbalul, dar şi-a atins ţelul. Acela de a reintra în cursa pentru titlu, închizîndu-i gura lui Mourinho şi seria interistă de 7 victorii şi un egal.





Chivu a fentat eliminarea!

Finalul nervos l-a avut printre protagonişti şi pe Chivu. Imediat după ce Felipe Melo l-a lovit cu cotul pe Balotelli, fază în urma căreia brazilianul a luat al doilea "galben", s-a produs o încăierare generală. Fundaşul stînga român l-a împins cu capul pe Sissoko, ce a căzut la centrul terenului. "Putea fi eliminat şi riscă o sancţiune dacă se aplică proba video", a scris Gazzetta dello Sport. Care i-a dat nota 5,5: "Aport ofensiv slab şi imperfecţiuni la închidere, dincolo de nervozitate. S-a remarcat în cronică aproape doar prin capul aplicat lui Sissoko".





FLASH



Siena - Catania 3-2

Codrea, victorie după 3 luni!


Paul Codrea s-a reîntîlnit cu victoria la Siena, în derbyul suferinţei (3-2) cu Catania, prima cu noul antrenor Alberto Malesani. Revenit ieri printre titulari, mijlocaşul român a fost integralist şi a încasat un "galben" pentru faultul asupra lui Capuano. Întîiul succes după 11 etape, în care toscanii n-au luat decît 3 puncte, s-a conturat după pauză. Malesani a mutat inspirat cu rezervele Calaio şi Paolucci şi "lanterna" a marcat de trei ori în 11 minute. A întors de la 1-2, egalînd-o la puncte (9) pe Catania şi speră în salvarea de la retrogradare.

AS ROMA - LAZIO    1-0

Ştefan Radu învins în derby


Criza se adînceşte la Lazio, după eşecul din Derby della Capitale (1-0), cu AS Roma, care îşi continuă ascensiunea. Cu Ştefan Radu integralist şi atent paznic al lui Totti, laziali au avut şi ghinion. Zarate putea deschide scorul, dar a ţintit bara (60), iar Julio Sergio a salvat miraculos în aceeaşi fază. Meciul, întrerupt şase minute în prima repriză din cauza petardelor aruncate din tribune, a fost decis de rezerva Cossetti, intrat înaintea pauzei în locul accidentatului Mexes, voleu imparabil din pasa lui Vucinici. Orele antrenorului Ballardini sînt numărate la Lazio. (Daniel Scorpie)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.