International   •   Stranieri   •   ROMA - LAZIO 1-0

Radu Ştefan, apreciat de presa italiană după prestaţia din Roma - Lazio

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 07 decembrie 2009

Agenţia Calciomercato a scris că fundaşul Ştefan Radu a avut o prestaţie bună în partida pe care echipa sa, Lazio Roma, a pierdut-o duminică în deplasare, cu scorul de 0-1, în faţa formaţiei AS Roma, în etapa a XV-a a campionatului Italiei. Sursa citată i-a acordat nota 6 fundaşului român. "Ca marea majoritate a jucătorilor de la Lazio, Ştefan Radu a făcut o partidă bună", a scris calciomercato.it.



Cotidianul Il Tempo l-a notat cu 5,5 pe Radu. "A început meciul stăpîn pe picioarele lui şi s-a luptat tot timpul cu Totti. A jucat atent, şi-a controlat atent adversari şi şi-a coordonat colegii. A făcut o singură greşeală. La golul marcat de Cassetti i-a lăsat prea mult spaţiu lui Vucinici şi acesta a dat pasa decisivă", a scris Il Tempo.



Agenţia Datasport i-a acordat nota 5 lui Ştefan Radu. "În prima repriză s-a remarcat prin faulturile repetate asupra lui Totti. În partea secundă nu a existat", a scris Datasport. Ştefan Radu a fost integralist în partida pe care echipa sa, Lazio Roma, a pierdut-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 0-1, în faţa formaţiei AS Roma, în etapa a XV-a din Serie A.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.