Mijlocaşul lui VfB Stuttgart, Zdravko Kuzmanovici, a afirmat că echipa sa nu trece printr-o perioadă bună în acest moment, dar consideră că poate cîştiga cu Unirea, pentru a obţine calificarea în optimile Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al UEFA.
Formaţia din Bundesliga ocupă locul 16 în campionat, iar antrenorul Markus Babbel a fost înlocuit cu Christian Gross. "Acest meci este foarte important pentru mine, este o finală. Dacă vom cîştiga, mergem mai departe. Situaţia este în prezent destul de dificilă, deoarece nu am jucat atît de bine, dar cred că ne vom reveni", a spus jucătorul în vârstă de 22 de ani, care a fost înlocuit în meciul cu Bochum din cauza unei accidentări, fiind incert pentru întâlnirea cu Unirea.
"Jucăm pe teren propriu şi putem controla ritmul. Am terminat la egalitate meciul din România, a fost unul greu. Am condus, dar până la urmă am fost egalaţi, iar rezultatul este unul echitabil. Acum va fi un meci diferit, trebuie să câştigăm", a adăugat Kuzmanovici.
Meciul dintre VfB Stuttgart şi Unirea Urziceni va avea loc miercuri, de la ora 21:45, în Grupa G a Ligii Campionilor. Formaţia condusă de Dan Petrescu are nevoie de cel puţin un egal pentru a se califica în optimile competiţiei.
Sursa: NewsIn
International • Liga Campionilor • VFB STUTTGART - UNIREA URZICENI
Kuzmanovici: "Meciul cu Unirea e o finală pentru mine"
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 07 decembrie 2009
{{text}}