GSP special   •   Media   •   ALEGERI PREZIDENȚIALE

S-au sucit peste noapte!

Articol de Radu Oprişan, Viorel Tudorache   —  marți, 08 decembrie 2009

Dragomir şi Copos lăudau duminică seară victoria lui Geoană la prezidenţiale. Ieri, şi-au schimbat discursul





Miza alegerilor prezidenţiale şi-a pus amprenta şi asupra oamenilor din fotbalul românesc. Duminică seară, imediat după anunţarea exit-poll-urilor, unii dintre cei implicaţi în fotbal au ieşit cu discursuri de susţinere pentru Mircea Geoană, cel anunţat iniţial cîştigător.           



Ieri după-amiază, rezultatele oficiale finale anunţate de Biroul Electoral Central i-au obligat să-şi schimbe tonul şi să modifice nuanţele declaraţiilor.



Duminică seara



"Românii ajunseseră să vorbească în şoaptă de frică. Toate aceste lucruri vor intra în normalitate în mandatul următor. Nu se poate ca Becali să fie închis pentru că a prins hoţul care i-a furat maşina, iar Năstase pentru nişte termopane!"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF





"Toţi procurorii săteau în joc de glezne în faţa lui Băsescu. Nici în Rusia nu era aşa! Nu se poate, eu fac sediul Ligii şi sînt dat în judecată pentru că am cumpărat mai ieftin terenul?"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF





"În sfîrşit, vom avea un preşedinte cu adevărat rapidist, nu unul stelisto-rapidist! În toţi aceşti ani aveam o senzaţie ca un ghem în stomac"

George Copos, patron Rapid





Luni după-amiază



"Nu mai sînt om politic, nu mă întrebaţi pe mine de alegeri! Dacă ăsta e scorul, foarte bine! Nu mă interesează!"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF





"Asta e politica, nu vreau să spun cum, se ştie. Actualul preşedinte e un jucător, mare, chiar dacă e mai mult al Stelei decît al Rapidului. Însă nu trebuie să uităm că el a făcut nocturna din Giuleşti"

George Copos, patron Rapid





Cifrele oficiale ale Biroului Electoral Central

Traian Băsescu: 50,33%  Mircea Geoană: 49,66%

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.