Tehnicianul Ilie Dumitrescu a declarat la Aeroportul Henri Coandă, că partida VfB Stuttgart - Unirea Urziceni este o finală pentru locul doi al grupei G a Ligii Campionilor.
"Cred că Unirea Urziceni a demonstrat că poate obţine rezultate importante în Liga Campionilor cu adversari precum Sevilla şi Glasgow Rangers. Este o finală pentru locul doi acest meci. În campionat, Stuttgart nu merge extraordinar, s-a schimbat şi antrenorul, dar eu cred că mai bine rămânea Babbel. Va fi un meci foarte dificil şi cred că Unirea Urziceni trebuie să practice acelaşi joc pragmatic", a precizat antrenorul care va urmări din tribună partida de la Stuttgart.
Dumitrescu este de părere că şi în cazul în care ratează calificarea în optimile de finală, Unirea Urziceni a realizat deja o mare performanţă. "Nici cel mai optimist suporter n-ar fi crezut că Unirea Urziceni poate ajunge să atingă aceasă performanţă, cu un meci înainte de finalul fazei grupelor să aibă şansa să se califice de pe locul doi. Deja a făcut o performanţă extraordinară, calificându-se în primăvara Ligii Europa. Dacă va avea şi puţină şansă cred că va fi cea mai mare performanţă de după Revoluţie", a menţionat Ilie Dumitrescu.
Sursă: Mediafax
International • Liga Campionilor • STUTTGART - UNIREA URZICENI, MIERCURI, 21:45, TVR 1
Ilie Dumitrescu: "Nici cel mai optimist suporter n-ar fi crezut că Unirea poate ajunge aici"
Ilie Dumitrescu, Dumitrescu, Unirea
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 08 decembrie 2009
{{text}}