Formaţia Panathinaikos, adversara lui Dinamo din Liga Europa, a anunţat, marţi, că antrenorului olandez Henk ten Cate i-a fost reziliat contractul, iar noul tehnician este selecţionerul naţionalei Under 21 a Greciei, Nikos Nioplias, informează site-ul oficial al echipei.
"Panathinaikos anunţă că în urma unei întâlniri între preşedintele Nikolaos Pateras şi antrenorul Henk ten Cate s-a ajuns la un acord în privinţa rezilierii contractului", a precizat formaţia într-un comunicat oficial.
Gruparea greacă ocupă locul secund în campionat, cu un punct mai puţin decât liderul Olympiakos. Panathinaikos va evolua la 16 decembrie, pe teren propriu, contra lui Dinamo, în Grupa F a Ligii Europa, într-un meci decisiv pentru calificarea în 16-imile competiţiei.
"A fost o onoare pentru mine să antrenez pe Panathinaikos şi rezultatele echipei demonstrează că am muncit. Am pus bazele unei echipe, respect faptul că mai mulţi oameni nu au fost mulţumiţi de mine, dar am încercat să fac orice pentru a avea succes.
Decizia preşedintelui nu va influenţa prietenia care a fost până acum. Le mulţumesc fanilor şi doresc echipei să câştige titlul", a spus Ten Cate, care a preluat formaţia în vara anului trecut.
International • Campionate • PANATHINAIKOS - DINAMO, EUROPA LEAGUE
Panathinaikos l-a demis pe Henk ten Cate
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 08 decembrie 2009
{{text}}