Echipa catalană porneşte ca mare favorită la turneul ce începe azi la Abu Dhabi, transmis live de DigiSport
Mondialul cluburilor, întrecerea care a înlocuit Cupa Intercontinentală şi la care participă campioanele de pe fiecare continent, debutează astăzi la Abu Dhabi. Cu toate meciurile transmise în direct de DigiSport, întrecerea o are ca principală favorită pe FC Barcelona. Nimeni nu pare a-i sta în cale formaţiei conduse de Josep Guardiola. Nici măcar reprezentanta Americii de Sud, Estudiantes La Plata, nu pare capabilă să conteste supremaţia "blaugrana", argentinienii fiind departe de prestaţiile datorită cărora triumfau în Copa Libertadores.
"Data trecută, noi am comis eroarea de a subestima celelalte echipe. Cred că acum trebuie să fim foarte atenţi la excesul de încredere", a zis Lionel Messi. Noul "Balon de Aur" se referea la ediţia din 2006, cînd Barca a pierdut surprinzător (0-1) finala contra brazilienilor de la Internacional Porto Alegre.
Mutată din Japonia, competiţia este organizată în premieră de capitala federală a Emiratelor Arabe Unite. Partidele se vor disputa pe două stadioane: "Zayed Sports City" (45.000 de locuri) şi "Mohammed Ben Zayed" (42.056 locuri).
PARTICIPANTE
Al Ahly (Emiratele Arabe Unite)
Auckland City (Noua Zeelandă)
TP Mazembe (RD Congo)
Pohang Steelers (Coreea de Sud)
Atlante (Mexic)
Estudiantes La Plata (Argentina)
FC Barcelona (Spania)
International • Campionate • CM CLUBURI
Se poate opune cineva Barcelonei?
Articol de Mihai Oancea — miercuri, 09 decembrie 2009
{{text}}