A trecut exact un an de la vestea cutremurătoare care a zguduit lumea fotbalului românesc: Ibrahim Dossey a încetat din viaţă, la doar 36 de ani. Victimă a unui accident de maşină la jumătatea lunii septembrie 2008, fostul portar al lui FC Braşov, Rapid şi Pandurii Târgu Jiu a decedat în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2008, la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.
Portarul ghanez a fost grav rănit pe 13 septembrie 2008, într-un accident de maşină petrecut în apropierea localităţii prahovene Breaza. Dossey a suferit după accident o operaţie pe creier, însă prognosticul medicilor a fost unul rezervat după intervenţie.
Stegarii nu l-au uitat!
Fanii echipei FC Braşov, şi nu numai, se vor strînge în această seară, la ora 19.30 în faţa stadionului Tineretului, cu o lumânare, pentru a comemora un an de la moartea fostului mare portar “stegar” Ibrahim Dossey.
Turneul memorial „Ibrahim Dossey” (11-13 decembrie)
Pentru a arăta cât de mult a însemnat pentru ei Ibrahim Dossey, suporterii braşoveni au iniţiat, în urmă cu două luni, un proiect, care a căpătat o amploare nebănuită: Turneul Memorial Ibrahim Dossey. De la un simplu anunţ pe blogul destinat portarului ghanez, 52 de echipe, peste 500 de jucători, au răspuns prezent iniţiativei de a-l comemora pe Dossey cu ocazia unui turneu de fotbal ce îi va purta numele. De la simpli suporteri pînă la jucători activi şi actuali antrenori, iniţiativa stegarilor a născut un val de interes în oraşul de la poalele Tîmpei.
Astfel, de vineri, de la ora 9, pînă duminică la ora 17, terenul sintetic din Parcul Tractorul va găzdui prima ediţie a Turneului Memorial Ibrahim Dossey. Suma strînsă din taxa de înscriere şi donaţiile făcute cu această ocazie vor reveni în totalitate familiei Dossey.
Una din echipele vedetă care va lua parte la turneu este intitulată „Prietenii lui Dossey” şi este formată din colegii acestuia de la FC Braşov, din perioada 2001: Dorin Arcanu, Cosmin Bodea, Mihai Stere, Flavius Moldovan, Casian Miclăuş, Ovidiu Sărmăşan, Marcel Şandor, Marian Ivan, Alexandru Andrasi, Cristi Vasc şi nu îl ultimul rînd cel mai iubit antrenor braşovean: Gabi Stan.
„Dossey a fost omul care a contribuit aproape decisiv la calificarea Brasovului, în Cupa UEFA, în anul 2001. Sper să vină cît mai mulţi braşoveni în Parcul Tractorul, să ne aducem aminte împreună de cel care a fost Ibrahim Dossey”
Gabi Stan, antrenor FC Braşov 2001
„Ideea de a organiza acest turneu a venit pe fondul unei dorinţe ca la comemorarea unui an de la moartea lui Ibrahim Dossey să-i cinstim memoria într-un mod mai aparte, care să implice cât mai mulţi suporteri "stegari", dar şi oameni, care pur şi simplu, l-au apreciat atât pe fotbalistul cât şi pe omul Ibrahim Dossey”
Răzvan Dobrică, organizatorul turneului.
„Sînt mîndru că am fost jucătorul unei echipe care are astfel de suporteri. Dossey s-ar fi bucurat enorm să vadă că braşovenii îl iubesc atît de mult şi nu l-au uitat. Acest turneu ne va aduce aminte mereu de un prieten, un coleg, un fotbalist şi un profesionist desărvîrşit, ne va aduce aminte de Ibrahim Dossey"
Mihai Stere, FC Braşov 2001
{{text}}