"Naţionala" României a făcut un meci dens şi spectaculos ieri, pregătindu-se pentru hopul de azi
Tunisia a fost interesantă pînă în minutul 5. Din acel moment încolo, prim-planul a fost confiscat iremediabil de o echipă reprezentativă a României care a încercat şi a reuşit totul pe teren. Asta chiar dacă, în fapt, au jucat două formaţii: una în prima repriză, alta în cea de-a doua. Stanciu în poartă, Nechita, Amariei, Lecuşanu, Stanca, Neagu şi Maier au asigurat avantajul de 13 goluri de la pauză, Ungureanu între buturi, tot Nechita, Fiera, Moldovan, Manea, Vădineanu şi Puşcaşu l-au gestionat pe cel de 17 din final.
Portarii şi-au împărţit intervenţiile reuşite, 11 pentru Flori, 9 de partea Paulei, pivoţii au terminat cu acelaşi număr de goluri, cîte 6, în dreptul Ionelei Stanca şi al Oanei Manea, numai extrema stînga Puşcaşu a fost un pic peste la eficacitate, cu 7 reuşite şi un gol pe la spate, înscris pe contraatac. Una peste alta, o repetiţie bună, ce a mai pus o cărămidă la temelia încrederii handbalistelor lui Radu Voina şi Vlad Caba, pe care le aşteaptă azi derby-ul cu Norvegia.
Norvegia-Ungaria 31-25
Mai greu decît România
Campioana olimpică, Norvegia, s-a chinuit mai rău decît România să învingă Ungaria, în ciuda scorului confortabil de la final. Cele două echipe s-au aflat pe rînd la conducere în prima parte, care s-a încheiat nedecisă: 11-11. În debutul părţii a doua însă Ungaria a preluat iniţiativa şi în minutul 41 conducea cu 17-15! Au urmat însă minute de groază pentru maghiare care timp de 18 minute au mai marcat o singură dată! Ungaria poate pierde azi calificarea dacă nu învinge Japonia, fiindu-i suficient însă şi egalul.
"Românii să aibă încredere în noi. O să ne luptăm în teren şi sper să le facem o mare bucurie. Cred că dacă batem Norvegia, nu mai putem rata semifinalele"
Iulia Puşcaşu, extremă stînga România
27 de goluri a marcat Ionela Stanca, pivotul României, fiind pe locul 2 la CM, în urma austriecei Katrin Engel (30)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}