Liga 1

Gaură de 12 milioane de euro!

Articol de Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo e aproape de colaps. Are are datorii imense către stat, iar în club se vorbeşte chiar despre faliment


Dinamo se scufundă. Într-un an în care afacerile acţionarilor au fost lovite puternic de criza economică, roş-albii au ratat şi titlul, care le-ar fi garantat minimum 10 milioane de euro în Liga Campionilor. Iar situaţia clubului este acum dramatică!

Gruparea din Ştefan cel Mare are datorii imense către stat, în club se vorbeşte de 12 milioane de euro, iar din interior se spune că roş-albii s-ar confrunta chiar cu falimentul! "Şefii aleargă să mai facă rost de bani, au mai adus de acasă, dar tot au rămas datorii mari ce trebuie achitate. De aceea sînt şi mari întîrzieri salariale. La Dinamo pînă în iunie s-a plătit la timp, după aceea a venit marea criză", explică sursele Gazetei.

Ieftin, la schimb sau liberi
Şefii caută şi alţi acţionari, care să ajute financiar, încearcă să obţină un credit de la bancă, dar primordială pentru ei este acum găsirea unei soluţii legale de reeşalonare a datoriilor.

Probleme grave de la Dinamo vor duce la regîndirea politicii de mercato. Roş-albii caută să vîndă cît mai mulţi jucători la iarnă, pentru a scăpa de salariile mari şi pentru a obţine sume cu care să asigure continuarea activităţii în limite rezonabile. "De adus vom aduce numai fotbalişti ieftini, la schimb sau liberi de contract", a zis un acţionar.


10.000 de euro va fi salariul lunar maxim pentru un jucător în Ştefan cel Mare, plafon aplicat deja la primul transfer al iernii, Mărgăritescu


Se caută investitori
Criza în care s-a adîncit clubul i-a panicat pe conducători, care încearcă să atragă cît mai mulţi oameni potenţi financiar. Unul dintre ei este şi Bogdan Buzoianu, directorul Energy Holding în România. El se află în relaţii bune cu şefii dinamovişti. De altfel, Energy Holding a fost unul dintre sponsorii "cîinilor" în 2007, an în care a plătit 1,2 milioane de euro. După meciul cu Panathinaikos va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie, în care se va discuta şi revenirea lui Neţoiu.

Visul Ţiriac
"Cîinii" speră de ani buni să-l aducă în Ştefan cel Mare pe unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, Ion Ţiriac (avere de 1,8 - 2 miliarde de euro, conform Top 300 Capital). El are o relaţie bună cu Nicolae Badea, însă a spus pas de fiecare dată cînd a fost ofertat. "Vă pot ajuta doar din exterior. Cu un avion privat pentru echipă la nevoie, cu sfaturi şi, eventual, cu lobby pe lîngă oameni importanţi din lumea business-ului", le-a transmis Ţiriac roş-albilor.


"Borcea mi-a zis că nu ştie dacă mai deschide porţile la primăvară. Mi-a spus că nu mai are bani. Şi-a nenorocit familia din cauza fotbalului"
DECLARAȚIA ZILEI: Gigi Becali, patron Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.