Fotbal   •   Liga 1   •   ESCAPADA LUI TĂNASE A DETERMINAT CONDUCEREA SĂ AMENINȚE CU REPRESALII

STINGEREA LA 22:00!

Articol de Dan Udrea   —  sâmbătă, 12 decembrie 2009

Nici un jucător nu mai are voie în oraş după ora 10:00 seara, orice încălcare a acestei reguli urmînd să îi scadă celui care a greşit 10% din contractul pe un an





Şefii Stelei nu mai acceptă sub nici o formă acte de indisciplină din partea jucătorilor. Decizia a fost luată după scandalul provocat de faptul că Tănase a fost surprins în noaptea de marţi spre miercuri bînd, împreună cu prietena şi cu piteşteanul Doman, 5 sticle de vin într-un restaurant de manele din Bucureşti, pînă la ora 05:00 dimineaţa. Conducerea a stabilit un set de reguli dure, de la care nu se va accepta nici măcar o abatere, indiferent de numele fotbalistului.



În primul rînd, Ghionea şi compania au fost anunţaţi că începînd de azi nu mai au voie să iasă în oraş după ora 22:00, cu excepţia cazurilor în care conducerea e cea care organizează mese festive sau ieşiri în cluburi sau restaurante. Orice fotbalist care va încălca decizia inclusă în Regulamentul de Ordine Interioară va avea de suportat imediat o sancţiune financiară.



În regulament s-a prevăzut în mod clar şi care va fi amenda pe care o va încasa fiecare fotbalist dacă va fi prins în oraş sau în cluburi după ora limită stabilită de conducere. 10 la sută din contractul anual este cuantumul sancţiunii, astfel că jucătorii vor suporta diferit orice ieşire în decor. Spre exemplu, 10% din contractul lui Kapetanos ar însemna 25.000 de euro, pe cînd acelaşi procent din salariul anual al lui Ninu sau Tudose ar însemna 2.500 de euro.





"Mie nu-mi plac absolut deloc cluburile. Prefer să stau cu familia sau să ies la prînz să beau o cafea, nu să ies noaptea în cluburi"

Pantelis Kapetanos, atacant Steaua





"Jucătorii trebuie să realizeze singuri că nu e bine să-şi piardă nopţile, că doar noi nu sîntem aici pe post de bodyguarzi, să stăm să-i urmărim prin oraş"

Basarab Panduru, manager general Steaua





Alte prevederi speciale din Regulamentul Stelei

- sînt interzise cu desăvîrşire practicarea jocurilor de noroc în cantonament, amenda fiind de 1.000 de euro

- cine face declaraţii defăimătoare în presă la adresa clubului sau a conducerii va avea de suportat sancţiuni financiare

- orice cartonaş roşu încasat din cauza protestelor sau a unor gesturi gratuite atrage amenda celui în cauză cu o sumă pînă la 1.000 de euro

- gesturile prin care este sfidat antrenorul în timpul meciului sau la antrenamente sînt penalizate cu sume care ajung şi la 2.000-3.000 de euro



Escapade nocturne în ultima jumătate de an

Grzelak: În vară a petrecut pînă la 06:00 dimineaţa într-un club, deşi după numai 5 ore avea programat antrenament

Dayro:  În noiembrie a fost surprins în mai multe cluburi, pînă dimineaţa

Toja, Dayro:  Au fost surprinşi de paparazzi într-un resturant, după miezul nopţii, înaintea meciului cu Craiova

Tănase:  A petrecut în noaptea de marţi spre miercuri într-un restaurant pînă la 05:00 dimineaţa, iar la 11:00 avea şedinţă de pregătire



Argăseală, atac la Tănase!

Preşedintele clubului din Ghencea a vorbit ieri în termeni duri la adresa lui Tănase. "Cu viaţa asta nu poate fi niciodată acel jucător dorit de Steaua. N-a arătat mare lucru pînă acum", a declarat Argăseală. Clubul roş-albastru a plătit pe mijlocaş nu mai puţin de 1,8 milioane de euro, Steaua şi Argeş rămînînd în coproprietate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.