Preşedintele echipei Oţelul Galaţi, Marius Stan, a comentat prestaţia echipei sale la finalul turului de campionat, spunînd că este mulţumit de evoluţia jucătorilor, mai ales că echipa trece prin momente foarte grele din punct de vedere financiar.
"În turul acesta de campionat am stat numai cu sufletul la gură, dar s-a terminat mai bine. Îi felicit pe aceşti băieţi, au fost cu adevărat răbdători, mai ales la situaţia financiară a clubului. Ne-am propus noi multe la începutul sezonului, am realizat mai puţine, dar asta e! Sînt mulţumit de munca lui Dorinel Munteanu, se vede că pune suflet.
E un miracol cîte puncte a adunat Oţelul în aceste condiţii. Nu cred că va mai pleca cineva. Singurii care erau pe listă au plecat deja: Jelev şi Kolev. Nu ştiu dacă vom mai vinde altceva, noi aşteptăm oferte oricum. Rîpă este curtat şi el are cele ami mari şanse să plece, poate chiar şi în străinătate. Avem o ofertă dinspre vest, dintr-un campionat puternic.
De luat, o să luăm din ograda proprie, nu ne permitem să cumpărăm jucători. Ne aşteptam să terminăm pe 0 cu alanţa financiară, dar e pe minus. Sper să ne revenim.
Tată lui Silviu ilieeste grav bolnav şi are şanse minime să supravieţuieşte. Trăieşte o dramă iar noi tebuie să fim alături de el", a spus Marius Stan
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}