Liga 1

Timişoara merge la Zagreb cu un portar de 18 ani, Alexandru Dubău

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Echipa Poli Timişoara a fost nevoită să apeleze la un portar de la Centrul de juniori, Alexandru Dubău, pentru ultima partidă din grupa A a Ligii Europa, cu Dinamo Zagreb, deoarece Costel Pantilimon este suspendat.

La startul grupelor Ligii Europa, timişorenii au înscris doar doi portari pe lista UEFA, Costel Pantilimon şi portughezul Pedro Taborda. Pantilimon este suspendat pentru partida din Croaţia, din cauza cartonaşului roşu încasat în jocul cu Ajax Amsterdam, aşa încât doar Taborda era disponibil.

Ca să nu se deplaseze la Zagreb cu un singur portar, bănăţenii l-au înscris pe lista UEFA pe juniorul Alexandru Dubău, în vârstă de 18 ani.

Portarul naţionalei Bosniei Herţegovina, Nemanja Supici şi al patrulea portar al clubului, Andrei Cobliş, nu îndeplinesc condiţiile UEFA, astfel încât a fost ales Dubău, de la Centrul de juniori al Poli Timişoara. "Ne este permis să înscriem doar un jucător junior care să aibă o vechime de cel puţin doi ani la club", a precizat ofiţerul de presă al timişorenilor, Levente Balint.

Poli Timişoara a pierdut cu 0-3 primul meci cu Dinamo Zagreb din Liga Europa, urmând să mai întâlnească gruparea croată la 17 decembrie, în deplasare, în ultima etapă a grupei A a Ligii Europa.

sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.