International   •   Campionate   •   SPANIA » VALENCIA - REAL MADRID 2-3

Pepe stă 6 luni şi riscă Mondialul

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 14 decembrie 2009

Singura ştire proastă a unui week-end perfect pentru Real Madrid a venit duminică dimineaţă. Atunci cînd portughezul Pepe a fost supus investigaţiilor medicale după leziunea suferită la genunchiul drept cu cîteva ore înainte, pe Mestalla. O accidentare fortuită, provocată de o aterizare proastă în urma unui duel aerian cu David Villa, chiar în ultimele secunde ale primei reprize. Verdictul medicilor sună înfricoşător pentru internaţionalul lusitan: ruptură de ligamente încrucişate şi cel puţin 6 luni de pauză. Ceea ce înseamnă că, în afara sezonului de Primera deja compromis, prezenţa lui Pepe la Mondialul din Africa de Sud pare doar o chestiune de hazard. El va fi operat zilele viitoare, în vreme ce Real Madrid plănuieşte deja aducerea unui fundaş central în mercato-ul de iarnă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.