Stranieri

Dănciulescu a marcat din nou pentru Hercules: "Avem echipă de Primera Division"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Atacantul român Ionel Dănciulescu, care e legitimat de la începutul acestui sezon la formaţia de ligă secundă iberică Hercules, a declarat, într-un interviu acordat as.com, că gruparea din Alicante a demonstrat în acest sezon şi în jocurile din Cupa Spaniei că are echipă de prima ligă.

"În opinia mea, Hercules are echipă de Primera Division, cu jucători foarte buni. Mai mult, a demonstrat asta şi în Cupa Spaniei cu Almeria, împotriva căreia am evoluat foarte bine şi am izbutit să câştigăm ambele partide din 16-imi. Trebuie să continuăm să evoluăm la fel de bine. Cred că Hercules are forţa necesară să obţină promovarea", a punctat fostul atacant dinamovist.

Dănciulescu, care a marcat un gol pentru echipa sa, sâmbătă, în victoria cu Girona, ajungând la patru reuşite în acest sezon pentru Herculesc în toate competiţiile, a precizat că se înţelege din ce în ce mai bine în compartimentul ofensiv cu Delibasici: "Mă înţeleg foarte bine cu el, dar şi cu ceilalţi coechipieri. Să evoluezi în această echipă şi să marchezi goluri este uşor. La meciul de sâmbătă s-a văzut jocul bun pe care l-au făcut Tiago si Delibasici. Pentru mine nu e important pe post evoluez, voi juca acolo unde doreşte antrenorul. Îmi este indiferent că e pe dreapta, pe stânga sau atacant central".

Jucătorul român în vârstă de 33 de ani a adăugat că nu e important câte goluri va marca pentru Hercules, ci ca echipa să promoveze în Primera Division. "Nu mi-am stabilit un număr de goluri. Este o întrebare care mi se pune des, dar mereu răspund că aici importantă este echipa, nu cine marcheză. Dacă nu mai înscriu niciun gol şi la anul promovăm, voi fi mulţumit", a completat jucătorul român.

Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.