Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMOVIȘTI.RO

Începe revolta?

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  marţi, 15 decembrie 2009

Jucătorii au fost ameninţaţi de şefi cu diminuarea salariilor cu 25% dacă nu salvează sezonul cu o calificare la Atena





Cele şapte puncte distanţă faţă de CFR şi de Steaua sînt greu de digerat de conducerea dinamovistă, care anunţă măsuri fără precedent. "Pînă acum am ameninţat, dar n-am trecut la fapte. Se vede că băieţii cred că au numai drepturi, nu şi obligaţii", zic şefii, care au pregătit diminuarea cu un sfert din salariu pentru prestaţiile şi rezultatele din toamnă!



ATENA ÎI POATE SALVA

Salvarea poate veni la Atena. Dacă roş-albii bat şi se califică, scapă şi de consecinţele financiare. Altfel, de la 1 ianuarie se va aplica sancţiunea. "Primăvara europeană e un obiectiv stipulat în ROI, iar neîndeplinirea lui aduce amenzi", zic acţionarii. Jucătorii evită să facă prea multe comentarii acum, mai ales în preajma meciului de la Atena, dar ameninţă şi ei cu o revoluţie internă: "După ce că nu am mai luat bani de vreo două luni, vor să ne şi amendeze. Prea se dă totul pe noi! Pînă la urmă, nu sîntem Barcelona ca să batem tot, cum nici şefii nu seamănă vreunul cu Laporta".





180.000 de euro este bonusul pe care l-ar putea primi Dinamo din partea UEFA dacă se va califica în primăvara europeană

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.