Un mijlocaș sîrb în probe
CFR îl testează în aceste zile pe sîrbul Ivan Paunovici (foto, 23 de ani), un mijlocaş ofensiv care a activat ultima oară în liga a doua sîrbă, la FK Srem Sremska Mitrovica. Ex-internaţional de tineret al Serbiei, el a fost coleg anii trecuţi cu atacantul Rade Veljovici, împrumutat acum de CFR la Unirea Alba Iulia.(Constantin Păunescu)
"Pentru club şi onoare"
Fără nici o şansă la calificarea în primăvara europeană, "feroviarii" nu vor să facă figuraţie cu PSV. "Trebuie să jucăm pentru club, pentru onoare. Avem de apărat un blazon şi trebuie să ne respectăm şi suporterii. E ultimul meci acasă din acest an şi trebuie să le oferim o victorie. Cine nu are motivaţie să cîştige acest meci nu are ce căuta la fotbal", a zis fundaşul Tony.(Cristina Belu)
"Nu plec de la CFR"
Italianul Andrea Mandorlini spune că nu va părăsi gruparea feroviară pînă la finalul contractului, indiferent de ofertă. "Cuvîntul meu este cel mai important. Sînt la CFR pînă în vară, după aceea vom mai vedea", a spus Mandorlini, care a demontat varianta apărută în presa italiană conform căreia ar fi dorit de AC Torino: "Am fost întrebat dacă am primit vreodată o ofertă de acolo. Am răspuns că nu, dar că aş fi încîntat dacă aş fi căutat de AC Torino".(Violeta Nicolau)
International • Europa League • FLASH
CFR CLUJ - PSV EINDHOVEN
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 16 decembrie 2009
{{text}}