GSP special   •   Superreportaje   •   ALPINISM

PRIMA pentru istorie?

Articol de Roxana Fleşeru   —  joi, 17 decembrie 2009

Thea Vid şi Crina Coco Popescu. Alpiniste. Una are 27 de ani, cealaltă 15. Sînt unite de un vis: acela de a urca pe Everest, acolo unde nici o femeie din România nu a ajuns încă





THEA

Totul a început cu o pereche de skiuri galbene din plastic. La doi ani, părinţii au luat-o pe Semenic. "Ţin minte că pe vremea aceea zăpada era imensă, de doi-trei metri, şi cîteodată rămîneam înzăpeziţi şi nu ajungeam la gradiniţă", îşi aminteşte Thea. De atunci şi pînă acum au trecut 24 de ani, în care lugojeanca a realizat că pentru ea muntele înseamnă totul, cu litere de tipar: casă, prieten, iubire, frumuseţe, totul... "Cel mai drag îmi este Retezatul, primul vîrf pe care am urcat la 15 ani. Chiar dacă am fost pe multe altele de atunci, el este singurul la care mă întorc mereu. Prima iubire nu se uită niciodată", subliniază Thea.



PRIETENIE CU MUNTELE

De pericol nu aminteşte decît provocată. "Desigur, este primejdios şi trebuie să îmi asum anumite riscuri cînd plec într-o expediţie. Tocmai de aceea încerc să mă împrietenesc cu muntele, nu să-l cuceresc, pentru că aşa ceva nu este posibil", spune Thea. Pînă acum, a reuşit asta cu peste treizeci de vîrfuri, dar cel al cărei prietenie o doreşte din tot sufletul este Everestul. "De doi ani visez să îmbrăţişez Pămîntul de pe cel mai înalt vîrf al său şi nu-mi pot găsi liniştea pînă nu ajung acolo, sus", spune alpinista. "Desigur că e doar un munte, însă pe vîrful lui eşti cel mai aproape de cer...".



Dar pe lîngă faptul că este cel mai înalt vîrf, el este şi cel mai scump, doar taxa de acces este 25.000 de dolari şi o expediţie pentru o persoană costă 27.500 de euro. Şi de aici începe greul: Thea n-a găsit sponsori. Îşi dorea să ajungă pe Everest încă din luna martie, dar lipsa banilor şi anumite restricţii impuse de autorităţile nepaleze au făcut-o să renunţe.



Şi a mers pe Cho-Oyu (8.201m), devenind astfel prima alpinistă din România care atinge un optmiar. De pe vîrful Zeiţei de Turcoaz a văzut Everestul, o fata morgana pe care într-o zi vrea s-o prindă de păr.



CARTE DE VIZITĂ

Thea Vid


Data naşterii: 28 noiembrie 1982

Studii: Colegiul Naţional "Coriolan Brediceanu“, Facultatea de Geografie-Turism Timişoara

Vîrfurile atinse: Pico de Aneto (3.404 m), Barrhorn (3.610 m), Mittaghorn (3.826 m), Egginer (3.667m), Monte Moro (2.895 m), Jegihorn (3.206 m), Allalin (4.027 m), Alphubel (4.206 m), Mont Blanc (4.807 m), Matterhorn (4.478 m), Aconcagua (6.962 m), Dom (4.545 m), Nadelhorn (4.527 m), Lagginhorn (4.010 m), Weissmies (4.023 m), Tsergo Ri (4.984 m), Surya (5.145 m), Kala Pattar (5.545 m), McKinley (6.194 m), Cho-Oyu (8.201 m)





COCO

Coco e o puştoaică. Urcă pe munte de la şase ani. Acum are 15 ani. Pe 23 august  a plecat spre primul său optimar, Cho-Oyu. Împreună cu tatăl său, Ovidiu Popescu, ea a abordat uriaşul pe partea tibetană pentru că în Nepal, Coco era considerată prea mică pentru a urca pe acest munte. N-a reuşit. La 6.000 de metri i s-a făcut rău. "Pe 16 septembrie de dimineaţă am urcat pînă în tabăra 1, la 6.400 m - la 11:00 am fost deja acolo. Mă simţeam foarte bine. Am hotărît să urcăm mai mult şi să coborîm, pentru aclimatizare. Cînd am urcat peste 6.700 m a început să mă doară capul foarte tare . Am revenit în tabăra 1 şi am dormit acolo. Am început să şi tuşesc, peste durerea tare de cap. A doua zi ne-am strîns lucrurile şi am coborît la 5.500 m. Încă mă mai durea capul. Tata a luat hotărîrea să renunţăm", spune Coco.



PATRU VÎRFURI MARI ÎN 2009

La vîrsta ei are în buzunar vîrfuri pe care unii le abordează cînd sînt maturi. Cel mai mult i-a plăcut pe Kazbeh. Pentru că acolo a urcat singură, departe de sfaturile tatălui, doar ea şi muntele.



În 2009, Coco a ajuns pe patru vîrfuri importante, Aconcagua, Ojos del Salado, Kilimanjaro şi Elbrus. Cînd Everestul? "Probabil că toată lumea se aşteaptă să spun că visul meu cel mai mai mare este să ajung pe Everest, dar nu. Pentru mine fiecare expediţie e un vis. Cînd ajungi în vîrf, îţi dai seama că drumul şi toate eforturile pe care le-ai depus au meritat", a spus Crina. Chiar şi aşa, Coco intenţionează ca în 2011 să meargă pe Everest pentru a stabili recordul de cea mai tînără alpinistă care a atins cerul cu mîna. Pe bătrîn îl cunoaşte doar din poze şi de pe Calapatar a văzut răsaritul de soare de după Everest.



CARTE DE VIZITĂ

Crina Coco Popescu


Data naşterii: 3 decembrie 1994

Studii: elevă la Şcoala Generală Nr. 2 Rîşnov

Vîrfurile atinse: Dente del Gigante-Alpi (4.014m), Mont Blanc-Alpi (4.810m), Kalapatar-Nepal (5.545m), Kazbek-Caucaz (5.047m), Damavand-Iran (5.761 m), Ojos del Salado (6.891 m), Aconcagua (6.962 m), Elbrus (5.642 m), Kilimanjaro (5.891 m)





50.000 euro este suma pe care Thea are nevoie pentru a urca pe Everest





5 este numărul românilor care au urcat pe Everest: Constantin (Ticu) Lăcătuşu (1995), Bogdan Lucian (2003), Marius Gane (2003) Teodor Petru Tulpan (2003), Ciprian P. (Chip) Popoviciu (2008)





211 oameni au murit pe Everest, dintre care şapte femei





207 este numărul femeilor care au urcat pe Everest





2.700 este numărul celor care au cucerit vîrful Everestului





1953 e anul primei expediţii reuşite pe Everest, cea a lui Sir Edmund Hillary





ÎNTÎIA FEMEIE, O JAPONEZĂ

Japoneza Junko Tabei este prima femeie care a atins cerul cu mîna, urcînd cei 8.848 m ai Everestului. Se întîmpla în 1975. Ea a făcut parte dintr-o expediţie exclusiv feminină,  sponsorizată de o televiziune şi un ziar din Japonia. La 22 de ani distanţă, Tabei şi colegele sale au urmat aceeaşi rută cu Sir Edmund Hillary. Pericolele nu le-au ocolit, la începutul lunii martie o avalanşă le-a îngropat în zăpadă. Japoneza şi-a pierdut cunoştinţa pentru şase minute. După 12 zile, Tabei, în vîrstă de 39 de ani, a reuşit să învingă Everestul.





"Nu înţeleg de ce bărbaţii fac atîta vîlvă în legătură cu Everestul, pînă la urmă e doar un munte"

Junko Tabei





Anna Czerwinka este cea mai în vîrstă femeie care a urcat pe Everest, ea reuşind să cucerească uriaşul munte la 50 de ani



Cea mai tînără alpinistă care a urcat Everestul este o nepaleză. Ea avea 16 ani cînd a atins vîrful



Cathy O'Dowd este prima femeie care a reuşit să urce pe Everest pe două rute, cea de nord (29 mai 1999) şi cea de sud (25 mai 1996)





De pe schiuri direct pe Everest

Manuela di Centa este prima italiancă care a cucerit Everestul. Medaliată cu aur la JO de la Lillehammer în probele de schi fond 15 şi 30 de km, ea a reuşit în 2003 să cucerească cel mai înalt vîrf din lume, fără ca înainte să mai fi urcat pe alte culmi.





ADN-ul Everest

Înălţime: 8.848 metri

S-a format în urmă cu 60 de milioane de ani

Creşte cu cîte 5 milimetri în fiecare an

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.