Adrian Gheorghiu a bifat doar ultimele zece minute din meciul cu Dinamo, din ultima etapă a turului de campionat. O ruptură a ligamentelor l-a ţinut mai bine de jumătate de an departe de gazon. Cu toate acestea, mijlocaşul vasluian nu a disperat, reuşind să se recupereze mai repede decît se aştepta. Acum, el promite o revenire în forţă, pentru a ajuta Vasluiul să obţină un prim trofeu din istoria clubului.
Ai lipsit cam mult de pe teren. Te aşteptai să redebutezi în acest tur de campionat?
Sincer, nu mai speram că voi evolua în acest tur. Eram apt de joc de aproape două săptămîni, însă antrenorul nu a dorit să conteze pe mine deodată. A fost lungă aşteptarea, însă revenirea pe teren nu mi-a creat emoţii. Mi-am dorit mult să joc şi iată că a venit momentul.
Ce aştepţi de la 2010?
În primul rînd să fiu sănătos şi să revin în primul unsprezece cît mai repede posibil.
Nu e mai greu, ţinănd cont de concurenţî? Te vei bate pe post cu Gerlem…
Nu mi-e frică de concurenţă. Îmi place acest lucru, mă motivează şi mai mult. Cine e mai bun, acela va evolua. Eu nu am renunţat la antrenamente nici în vacanţă. Chiar acum sunt la sala de forţă, unde mă pregătesc, fiindcă vreau să fiu în formă odată cu reluarea pregătirilor.
Poate obţine Vasluiul un prim trofeu în 2010?
Da. Cel mai uşor e prin cupă. E cel mai la îndemînă trofeu. Avem forţă să-l cîştigăm şi să prindem un loc de Europa League. Sper să am şi eu o contribuţie în obţinerea acestui trofeu.
Unde vei petrece sărbătorile?
Mi-am propus să rămîn acasă, cu familia. Nu ne-am văzut de ceva vreme şi vreau să petrec cît mai mult alături de cei dragi.
Ce le transmiţi suporterilor?
Multă sănătate, sărbători fericite şi să rămînă alături de echipă, fiindcă le va oferi multe satisfacţii în 2010. La Mulţi Ani!
Fotbal • Liga 1 • FC VASLUI
Marele absent al turului de la Vaslui, Adrian Gheorghiu, promite o revenire în forţă
Adrian Gheorghiu, Gheorghiu, FC Vaslui
Articol de Cristian Lapa — joi, 17 decembrie 2009
{{text}}