Vînzările de maşini noi încep să îşi revină, crescînd cu peste 12% în noiembrie faţă de octombrie. În comparaţie cu anul trecut însă, scăderea are tot două cifre "grele": -38%
În ciuda crizei economice care a lovit industria auto din întreaga lume şi care continuă să facă victime, pieţele auto importante din Europa au început să revină pe plus la acest sfîrşit de an şi să dea semne concrete de redresare. Vînzările de maşini noi în Germania au avansat, de exemplu, cu circa 1,5% în ultima lună. Iar în Franţa s-a ajuns la +15%.
Foarte important, România urmează acelaşi trend! Vînzările de autoturisme noi au crescut cu peste 12 procente în noiembrie, faţă de octombrie 2009.
Dacia şi Skoda, lideri
Potrivit statisticilor DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor), luna trecută s-au înscris în circulaţie 8.490 de maşini, faţă de 7.572 în octombrie. Iar liderii pieţei se numesc Dacia şi Skoda, care au vîndut 2.828 şi, respectiv, 811 unităţi. Sigur, cifrele par mici în comparaţie cu cele înregistrate în 2008 cînd, în noiembrie, s-au vîndut peste 13.700 de automobile. Şi se traduc printr-o variaţie noiembrie 2009/noiembrie 2008 de -38%. Dar nu trebuie uitat faptul că, în primele zece luni ale anului, s-a vorbit constant de prăbuşiri cu 50-60% ale pieţei autohtone!
Second hand-ul merge bine
Chiar dacă statisticile arată o cădere de aproape trei ori a pieţei second hand în noiembrie 2009, faţă de aceeaşi lună a anului trecut (de la peste 41.000 de unităţi înscrise, la 14.932), se poate spune, fără urmă de ezitare, că acest tip de comerţ încă merge foarte bine. Înmatriculările sînt de aproape două ori mai numeroase decît în cazul maşinilor noi! Şi mai mult, trebuie menţionat că, în 2008, trecerea de la "taxa de primă înmatriculare" la "taxa de poluare pentru autoturisme" şi, implicit, diminuarea cuantumului acesteia pentru maşinile vechi a dus la o efervescenţă fără precedent a pieţei autovehiculelor rulate din România. Liderul vînzărilor second a rămas Volkswagen şi este urmat de Opel şi de Ford.
12,1% este procentul de creştere al vînzărilor de maşini noi în noiembrie faţă de octombrie
60% reprezintă procentul de scădere al pieţei auto din România în primele 11 luni ale anului
Sporturi • Auto • PIAȚA AUTO 2009
Tendinţă de redresare
Articol de Răzvan Scăeşteanu — vineri, 18 decembrie 2009
{{text}}