Europa League

Dumitru Dumitriu: "Este nevoie de trei-patru jucători noi la Steaua"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fostul antrenor al Stelei, Dumitru Dumitriu, a declarat după egalul cu Twente că echipa din Ghencea are nevoie de o întărire a lotului.

"Mi-a plăcut Steaua aproximativ 70 de minute, spre final s-au stins. I-a deranjat faptul că au fost egalaţi şi nu s-au mai putut concentra. Să sperăm că Stoichiţă, ajutat de domnul Becali, vor reuşi să facă un lot mai bun pentru anul viitor. Din punctul meu de vedere ar mai fi nevoie de maximum patru jucători, din care trei titulari", a declarat Dumitriu.

Acesta e de părere că Steaua are nevoie de un fundaş dreapta, un fundaş central şi de un mijlocaş de bandă. "Bănel poate juca fundaş dreapta foarte foarte bine. Ăsta este postul lui, aşa l-am adus eu de la Timişoara. Nu ştiu ce vrea să facă Mihai, dar Stelei îi trebuie un fundaş dreapta. Trebuie şi un fundaş central, de un alt tip, mult mai viguros şi cu viteză ca să-i compenseze pe ceilalţi, care sînt un pic mai lenţi. Cu Pleşan şi Ovidiu Petre era alta situaţia la mijlocul terenului. La atacanţi, dacă se păstrează cei actuali nu vor fi probleme", a spus Dumitriu.

Fostul antrenor al Stelei a explicat şi lipsa spectatorilor: "Acest joc n-a trezit prea mare interes, a fost şi foarte frig şi de aceea n-au venit spectatorii".

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.